Managerul Institutului „Marius Nasta”, Beatrice Mahler, a declarat că numărul pacienţilor internaţi în secţia COVID şi în secţia de Terapie Intensivă COVID a unităţii medicale este în uşoară creştere în ultima săptămână, scrie Agerpres.
„Numărul pacienţilor internaţi în secţia COVID şi în ATI COVID este în uşoară creştere. În ultima săptămână constatăm o schimbare în ceea ce priveşte numărul cazurilor cu forme severe, care este în creştere. Cred că este importantă, în acest moment, efectuarea fenotipării la cazurile critice aflate în spital, pentru a se stabili dacă este vorba de variante Omicron 2”, a afirmat medicul.
Mahler a spus că, din datele cunoscute până în prezent, varianta a doua a Omicron ar avea o rată de transmitere crescută faţă de prima variantă.
„Din datele care sunt în acest moment cunoscute, se pare că are o rată de transmitere crescută faţă de varianta 1. Mai mult decât atât, are modificări sau mutaţii la nivelul proteinei spike, care o fac şi mai aderentă de mucoasa cu care intră în contact în corpul nostru, dar se pare că reuşeşte prin această mutaţie să se ascundă de anticorpii pe care noi îi avem deja în corp. Pentru acest moment, Organizaţia Mondială a Sănătăţii spune că este varianta cea mai îngrijorătoare, pentru că nu doar că se transmite mai uşor, dar pare a fi capabilă de a produce forme severe similare cu cele din valul Delta”, a susţinut medicul.
Beatrice Mahler a mai afirmat că atât trecerea prin boală, cât şi vaccinarea anti-COVID-19 oferă protecţie faţă de o formă severă a bolii cu Omicron 2.
„Din datele care sunt acum prezente, sunt două variante de răspuns: pentru cei care au trecut prin varianta Omicron 1 se pare că sunt protejaţi în acest moment sau că în procent mult mai mare vor fi protejaţi de această variantă Omicron 2 prin anticorpii pe care i-au format ca urmare a trecerii prin boală; pe de altă parte, vaccinurile şi anticorpii pe care îi avem produşi ca urmare a vaccinării par să ne protejeze de o formă severă de boală, dar în acest moment nu sunt date suplimentare publicate şi cercetările sunt încă în curs”, a explicat medicul.
La persoanele care se prezintă la unitatea medicală cu forme uşoare de boală, simptomatologia remanentă după varianta Omocron este preponderent neurologică.
„Din ce am observat până în acest moment sau la cazurile care se prezintă la Institutul „Marius Nasta”, pentru că marea majoritate a persoanelor au avut forme relativ uşoare de afectare, simtomatologia remanentă după varianta Omicron în formele uşoare este preponderent neurologică. Aici, cu siguranţă, prin intermediul medicului de familie, trebuie ca pacientul să ajungă în cabinetul unui medic neurolog şi să beneficieze de recuperare neuromusculară”, a adăugat medicul.
În ceea ce priveşte pacienţii infectaţi cu noul coronavirus care au afectare respiratorie, consultul pneumologic rămâne prioritar, însă acesta nu ar trebui făcut mai devreme de 30 de zile.
„Pentru afectarea respiratorie, pentru lipsa de aer pe care o resimt pacienţii, dificultatea la efort, consultul pneumologic rămâne prioritar. El nu ar trebui făcut mai repede de o lună, trebuie să oferim acest timp plămânului să se vindece. Nu de alta, dar evaluare – pe lângă imagistică – presupune şi evaluarea funcţiei pulmonare, care ar fi mult mai corect şi eficient pentru pacienţi să fie făcută la minim 30 de zile după trecerea prin boală”, a arătat reprezentantul unităţii medicale.
Managerul Institutului „Marius Nasta” subliniază că este importantă purtarea măştii.
„Cred că încă este momentul să fim atenţi şi este momentul să păstrăm masca, mai ales atunci când există contactul cu persoane, când petrecem mai mult timp în încăperi închise, pentru a ne proteja şi pe noi şi pe cei din jurul nostru”, a mai spus Mahler.