Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat marţi mobilizarea rezerviştilor, ”într-o perioadă specială”, cu scopul de a completa efectivele armatei care luptă împotriva miliţiilor proruse din provincia Donbas şi se confruntă cu ameninţarea militară rusă la frontierele sale, transmite EFE, potrivit Agerpres.
”Trebuie să îmbunătăţim pregătirea de luptă a trupelor ucrainene în perspectiva oricărei modificări a situaţiei operative”, a declarat Zelenski într-o alocuţiune televizată.
Şeful statului ucrainean a anunţat că ”în scurt timp” vor fi organizate exerciţii de antrenament pentru rezerviştii care vor face parte din unităţile de apărare a teritoriului.
Cu ceva timp în urmă, Zelenski a ordonat creşterea numărului de membri ai acestor unităţi – din care fac parte inclusiv vânători şi pădurari – la circa două milioane.
El a dat asigurări că, pentru moment, ”nu există necesitatea unei mobilizări generale” în rândul populaţiei şi a exclus riscul unui război la scară mare cu Rusia, motiv pentru care a respins apelurile de a impune legea marţială în Donbas, în ciuda recunoaşterii de către Moscova a autoproclamatelor republici separatiste Doneţk şi Lugansk.
Vladimir Putin a recunoscut luni independenţa regiunilor separatiste proruse Lugansk şi Doneţk din estul Ucrainei şi a ordonat trupelor ruse să intre în aceste teritorii, sfidând Occidentul şi alimentând temerile privind izbucnirea unui război. Decizia a fost condamnată de comunitatea internaţională drept o încălcare a integrităţii teritoriale şi a suveranităţii Ucrainei.
sursa: AGERPRES