Ministrul german al apărării dă asigurări privind ‘întregul sprijin’ al UE şi NATO pentru aliaţii de pe flancul estic

NATO şi Uniunea Europeană sunt unite în faţa ‘încălcării grave a dreptului internaţional’ de către Moscova, a declarat joi ministrul apărării german, Christine Lambrecht, potrivit Reuters, scrie Agerpres.

‘Aceasta este adevărat în mod special, desigur, pentru aliaţii noştri de pe flancul estic al Alianţei, care se pot baza pe întregul nostru sprijin’, a transmis ea.

Pe de altă parte, ministrul german a afirmat că nu este niciodată prea târziu pentru un dialog cu Rusia.

Lambrecht i-a cerut preşedintelui rus Vladimir Putin să retragă imediat trupele din Ucraina, avertizând Rusia că trebuie să se pregătească pentru sancţiuni dure, fără precedent.

Rusia a lansat joi dimineaţă o operaţiune militară la scară mare împotriva Ucrainei, sub pretextul de a apăra persoanele din estul acestei ţări de „abuzuri” şi „genocid” din partea guvernului ucrainean.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare