Traficul se derulează în condiţii normale prin toate punctele de trecere la frontiera cu Ucraina, a informat, joi seara, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF).
Potrivit IGPF, controlul de frontieră se efectuează în baza prevederile legislaţiei naţionale şi comunitare.
În conformitate cu atribuţiile legale, IGPF a dispus structurilor subordonate adoptarea măsurilor necesare pentru întărirea controlului şi supravegherea sporită la frontierele României, se arată într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.
‘Punctele de trecere a frontierei sunt capacitate la maxim şi suntem pregătiţi să suplimentăm personalul, dacă va fi cazul’, a transmis IGPF.
Conform comunicatului, au fost intensificate măsurile de control la frontieră, s-au suplimentat turele de serviciu în zonele de responsabilitate şi s-a întărit cooperarea cu celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu, în vederea unui schimb operativ de date şi informaţii, precum şi de adoptare în comun, în situaţii impuse, a măsurilor necesare pentru gestionarea cazurilor apărute.
‘Există o colaborare foarte bună cu toate instituţiile responsabile, astfel încât să oferim suportul legal necesar persoanelor care se prezintă la graniţele ţării şi solicită ajutorul României, dacă va fi cazul’, a evidenţiat IGPF în comunicat.
‘Situaţia este în dinamică, iar măsurile din competenţa Poliţiei de Frontieră vor fi adaptate, de asemenea, în funcţie de evoluţia acesteia. Rugăm cetăţenii să se informeze doar din surse oficiale’, a mai informat IGPF.
Sursa: PRESSONLINE