Prefectul din Botoşani, în contextul situaţiei din Ucraina: Nu a fost înregistrată nicio cerere de azil

Autorităţile din judeţul Botoşani nu au înregistrat, până vineri la prânz, nicio cerere de azil, în contextul situaţiei din Ucraina, a declarat prefectul Sorin Cornilă.

Potrivit acestuia, 176 de persoane cu cetăţenie ucraineană, adulţi şi copii, aflate în tranzit pe teritoriul judeţului, şi-au petrecut noaptea în unităţi de cazare din municipiul Botoşani.

Acesta precizează, de asemenea, că traficul prin cele două puncte vamale de trecere a frontierei cu Republica Moldova se desfăşoară în condiţii normale, cu o uşoară creştere a valorilor. Vineri dimineaţă, la punctul de trecere a frontierei de la Stânca-Costeşti, timpii de aşteptare erau de 10 minute.

‘Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani a inventariat posibilităţile de cazare în clădiri, săli de sport, cămine culturale, pensiuni, hoteluri, dar şi locaţii care să aibă acces la energie electrică şi apă potabilă de pe raza judeţului Botoşani, existând o situaţie la zi, iar, în acest moment, Stadionul Municipal Botoşani nu reprezintă o primă opţiune pentru montarea unei tabere pentru sinistraţi. Monitorizăm permanent situaţia. Suntem pregătiţi, există o bună colaborare între structurile cu atribuţii în gestionarea acestui tip de situaţii, suntem în dialog neîntrerupt’, a declarat prefectul de Botoşani.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare