Mitropolia Moldovei şi Bucovinei: Aşezămintele medicale Providenţa acordă servicii gratuite refugiaţilor din Ucraina

Reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei anunţă că aşezămintele sale medicale Providenţa vor asigura gratuit servicii refugiaţilor din Ucraina care vor ajunge la Iaşi şi care au nevoie de asistenţă de specialitate.

‘Dată fiind situaţia creată de contextul invadării Ucrainei, aşezămintele medicale Providenţa (Policlinica, Spitalul şi Fundaţia Medicală) vor asigura servicii medicale gratuite pentru refugiaţii care vor ajunge la Iaşi şi care au nevoie de asistenţă medicală. Prioritate au femeile însărcinate şi copiii. Medicii noştri îi vor ajuta voluntar pe cei aflaţi într-o astfel de încercare, oferindu-le consultaţii şi alte servicii medicale necesare. Dacă îi cunoaşteţi, locuiesc la dvs. sau în centre de refugiaţi, ne puteţi contacta la numerele de telefon: 0745.065.643 sau 0786.294.308. Vom solicita actul de identitate şi vom acorda aceste servicii cu programare’, se menţionează într-un comunicat remis presei de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei.

De asemenea, reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei fac apel la sprijinul studenţilor care ştiu limba ucraineană sau rusă pentru a-i ajuta în comunicarea cu refugiaţii. AGERPRES / (AS – autor: Daniela Malache, editor: Marius Frăţilă)

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare