ULTIMA ORĂ / Roman Abramovich, apropiat al lui Putin – a anunțat că renunță la conducerea clubului Chelsea

Patronul clubului englez Chelsea, Roman Abramovich, a fost în ultimele zile implicat într-o serie de controverse, discutându-se inclusiv despre interzicerea accesului său în Marea Britanie, scrie digisport.ro, preluat de sportalert.ro

Roman Abramovich a anunțat că renunță la conducerea clubului Chelsea după ce a fost acuzat de apropierea sa de Vladimir Putin, cel care a declanșat un război în Ucraina. După două zile, Roman Abramovich a rupt tăcerea și a anunțat că a luat o decizie radicală.

Concret, în cadrul unui comunicat postat pe site-ul oficial al clubului, miliardarul rus a transmis că nu va mai conduce clubul Chelsea. Roman Abramovich va încredința administrarea persoanelor ”de încredere” din Fundația Chelsea.

În timpul celor aproape 20 de ani de când mă aflu în conducerea clubului Chelsea, mi-am văzut rolul ca al unui tutore pentru club, al cărui job este de a asigura obținerea unor succese cât mai mari și a construi pentru viitor, în timp ce are și un rol pozitiv în comunitate.

Am luat mereu decizii pentru interesul clubului și păstrez aceste valori. De aceea, astăzi, acord controlul asupra clubului persoanelor de încredere din Fundația caritabilă Chelsea.

Cred că Fundația este, în aceste momente, în cea mai bună poziție pentru a avea grijă de club, jucători, staff și fani”, se arată în comunicatul semnat de Roman Abramovich.

Cel puțin deocamdată, Roman Abramovich, care a investit peste 2.2 miliarde de euro la Chelsea, va rămâne proprietarul clubului londonez.

Roman Abramovich a preluat-o pe Chelsea în 2003.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare