Poliţiştii din Botoşani au efectuat, la sfârşitul săptămânii trecute, percheziţii domiciliare la locuinţele unor persoane suspectate de săvârşirea infracţiunii de braconaj, a anunţat, luni, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Delia Nenişcu.
Potrivit sursei citate, în perioada 25-26 februarie, poliţiştii din cadrul Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase, precum şi cei din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 3 Hlipiceni au pus în executare trei mandate de percheziţie domiciliară la locuinţele unor persoane din localităţile Broscăuţi şi Truşeşti.
‘În urma activităţilor desfăşurate, la locaţiile vizate, au fost identificate şi ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe bunuri care interesează cauza, printre care, trofee de vânătoare, sisteme de ochire pentru armele de vânătoare şi laţuri din sârmă oţelită. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-au comis faptele, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsuri legale’, a afirmat Nenişcu.
Sursa: PRESSONLINE