Conducerea Universităţii Politehnica Timişoara (UPT) şi-a contactat studenţii din Ucraina pentru a vedea dacă ei sau familiile lor au nevoie de ajutor şi a anunţat, luni, că pune la dispoziţia autorităţilor 120 de locuri de cazare în căminele proprii.
‘Sunt convins că situaţia din ultimele zile din ţara vecină vă este cunoscută. Generaţiile noastre au avut norocul să nu cunoască astfel de conflicte în Europa, între două state mai mari decât România. Am mai avut situaţii de conflict în Balcani, în urmă cu mai bine de 20 de ani, dar parcă nu am simţit tensiunea de acum. Chiar dacă avem convingerea că acest conflict va rămâne departe de noi geografic, este de datoria noastră să întindem o mână către cei care au nevoie de ajutor’, a declarat rectorul UPT, Florin Drăgan, într-un comunicat remis AGERPRES.
Au fost demarate discuţii şi cu conducerea Spitalului Militar Timişoara şi se aşteaptă detalii cu privire la o campanie de donare de sânge în zilele următoare.
Rectorul spune că Universitatea Politehnica Timişoara se alătură cu sufletul ucrainenilor care luptă pentru libertatea lor, sperând la un final paşnic cât mai rapid al conflictului.
Florin Drăgan îi îndeamnă pe toţi cei care pot ajuta într-un fel refugiaţii ucraineni prin diverse donaţii (materiale neperisabile, obiecte vestimentare pentru copii, femei, materiale de igienă şi/sau altele) să se adreseze centrelor de colectare a donaţiilor anunţate oficial, care le transportă zilnic spre punctele unde este nevoie de acestea.
Sursa: PRESSONLINE