Disney şi Sony au suspendat lansarea unor filme în Rusia

Giganţii din industria de divertisment Disney şi Sony Pictures au suspendat lansarea filmelor lor în cinematografele ruseşti după invazia Ucrainei, urmând exemplul altor companii care au ales să se distanţeze, temporar sau nu, de Rusia, informează marţi AFP, explică Agerpres.

„Având în vedere invazia neprovocată în Ucraina şi criza umanitară tragică, suspendăm lansarea filmelor în sălile de cinematograf din Rusia, inclusiv a viitorului film Pixar ‘Turning Red’ „, a indicat luni Disney într-un comunicat.

„Vom lua decizii comerciale viitoare în funcţie de evoluţia situaţiei”, a adăugat acesta.

Între timp, Disney şi-a anunţat colaborarea cu mai multe ONG-uri pentru a oferi ajutor de urgenţă şi alte tipuri de asistenţă umanitară refugiaţilor.

Sony Pictures, o filială a grupului japonez Sony, a anunţat la rândul său că suspendă lansarea filmelor sale în cinematografele din Rusia, printre acestea figurând şi ‘Morbius’, noua sa superproducţie cu supereroi.

Sony şi-a justificat într-un comunicat decizia prin „acţiunea militară în curs de desfăşurare în Ucraina, incertitudinea rezultată în urma acesteia şi criza umanitară din regiune”.

„Gândurile şi rugăciunile noastre sunt alături de toţi cei afectaţi şi sperăm că această criză va fi rezolvată rapid”, a adăugat Sony Pictures.

Alte multinaţionale s-au distanţat de Rusia de la invazia Ucrainei de către trupele ruse.

Facebook, Twitter şi Microsoft au luat la rândul lor măsuri, luni, pentru a limita diseminarea informaţiilor provenite de la instituţii media afiliate guvernului rus.

Într-o mişcare mult mai drastică, compania petrolieră britanică BP a anunţat duminică faptul că se pregăteşte să cedeze pachetul de acţiuni de 19,75% în gigantul rus Rosneft, ca urmare a invaziei ruse în Ucraina.

Cu toate acestea, pentru unele companii străine, retragerea din Rusia peste noapte, închizând fabrici sau supermarketuri, rămâne dificilă. AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare