Primăria Suceava a amenajat un punct de cazare pentru refugiaţi în Sala de sport a Şcolii gimnaziale nr. 11

Primăria Suceava a finalizat amenajarea primului punct de primire a refugiaţilor din Ucraina în sala de sport de la Şcoala Gimnazială ”Miron Costin”, din cartierul Burdujeni, a anunţat, miercuri, viceprimarul Lucian Harşovschi.

El a spus că acolo au fost amplasate peste două sute de paturi complet echipate, iar persoanele refugiate din Ucraina vor primi mâncare.

Potrivit viceprimarului Sucevei, dacă situaţia o va impune, se va amenaja încă un punct de primire în sala de sport a Şcolii Gimnaziale nr. 9 din cartierul Obcini, iar dacă numărul refugiaţilor va creşte se va apela şi la populaţie.

‘Suntem solidari cu cei care au nevoie de noi toţi în aceste momente grele şi pregătiţi să acordăm sprijinul material şi logistic necesar. Dacă va fi nevoie vom apela şi la populaţie. Deocamdată, ne descurcăm cu ceea ce are primăria (…). Mulţumesc tuturor sucevenilor care şi-au oferit sprijinul şi s-au mobilizat din primul moment al acestei crize”, a spus Lucian Harşovschi.

Totodată, el a precizat că Primăria Suceava asigură transportul persoanelor care sosesc pe teritoriul României din Ucraina şi care solicită suport pentru deplasare spre municipiul Suceava, punând la dispoziţia acestora nouă autobuze.

Consiliul Local Suceava a aprobat într-o şedinţă de îndată, miercuri, alocarea sumei de 300.000 de lei pentru amenajarea şi funcţionarea unor puncte de cazare pentru refugiaţii care vor ajunge în municipiul reşedinţă de judeţ.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare