14 legionari ucraineni au fost arestaţi la Paris, alături de 13 civili: Militarii sunt considerați dezertori

Poliţia franceză a interceptat în noaptea de marţi spre miercuri 14 ucraineni membri ai Legiunii Străine care plecaseră spre graniţa ucraineano-poloneză, însoţiţi de alţi 13 voluntari civili, a declarat agenţiei EFE un purtător de cuvânt al armatei franceze, conform stiripesurse.ro.

Armata franceză le-a dat membrilor de origine ucraineană ai Legiunii Străine permisiunea de a pleca spre ţările limitrofe Ucrainei pentru a-şi ajuta familiile refugiate din cauza invaziei ruse, dar în niciun caz pentru a se înrola să lupte în războiul ruso-ucrainean, scrie agerpres.ro.

Operaţiunea poliţiei franceze s-a desfăşurat la vest de Paris, unde a fost oprit un autocar în care se aflau ucrainenii din Legiunea Străină şi grupul de civili, toţi purtând uniforme militare, unii chiar şi veste antiglonţ.

În Legiunea Străină sunt înrolaţi circa 700 de ucraineni, dintre cei aproximativ 9.000 de membri ai acestei unităţi de elită a armatei franceze.

Circa 20 dintre ucrainenii din Legiunea Străină sunt daţi dispăruţi, astfel că ar putea fi consideraţi dezertori. Cei interceptaţi noaptea trecută nu se numără printre cei 20. Cazul a fost prezentat comandanţilor francezi ai celor aflaţi în autocarul oprit lângă Paris şi urmează să li se indice procedurile legale pentru a putea merge în Polonia.

Cât despre cei 13 civili care-i însoţeau, poliţia franceză efectuează verificări pentru a stabili naţionalitatea şi intenţiile lor.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare