Senatorul Ion Iordache, reprezentant al Partidului Forța Dreptei și fost primar al orașului Turceni, este un om profund preocupat de soarta minerilor și energeticienilor din Gorj.
Redăm ultima declarație a acestuia cu privire la acest aspect:
Le mulțumesc colegilor Forța Dreptei pentru că susțin proiectele pentru Gorj!
Împreună cu toți colegii parlamentari Forța Dreptei am decis să votăm proiectul de lege cu privire la pensionarea anticipată a angajaților Complexului Energetic Oltenia.
Vreau să fie foarte clar că 𝐚𝐜𝐞𝐚𝐬𝐭𝐚̆ 𝐥𝐞𝐠𝐞 𝐧𝐮 𝐫𝐞𝐳𝐨𝐥𝐯𝐚̆ 𝐩𝐞𝐧𝐬𝐢𝐨𝐧𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐚𝐧𝐭𝐢𝐜𝐢𝐩𝐚𝐭𝐚̆ 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐭𝐨𝐭̦𝐢 𝐚𝐧𝐠𝐚𝐣𝐚𝐭̦𝐢𝐢 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐚𝐧𝐢𝐞𝐢 și este regretabil că soluțiile propuse de mine și de sindicaliști pe această temă nu au fost susținute! De prevederile propunerii legislative PSD vor beneficia doar cei care au lucrat în grupa 1 și 2 de muncă până în 2001, nedreptățind energeticienii, pericol despre care le-am atras atenția public, tuturor.
Chiar și așa, voi continua să susțin orice demers, inițiat de orice politician sau partid, care-i ajută oricât de puțin pe gorjeni. Consider că atitudinea mea este un semn de normalitate în viața politică și aștept o schimbare de abordare a parlamentarilor de Gorj care ar trebui să se simtă obligați să susțină legile care ajută județul nostru.
Le solicit susținere pentru legea inițiată de mine și care reglementează redarea imobilelor nefolosite de companiile de stat, cu titlu gratuit, către primării. Am cerut procedura de urgență pentru că este vital să putem folosi urgent fonduri europene pentru dezvoltarea comunităților locale. 𝐇𝐚𝐢 𝐬𝐚̆ 𝐥𝐮𝐜𝐫𝐚̆𝐦 𝐢̂𝐦𝐩𝐫𝐞𝐮𝐧𝐚̆ 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐆𝐨𝐫𝐣!