Tenis/Coronavirus: Novak Djokovic ar putea participa la Roland Garros chiar şi nevaccinat

Jucătorul sârb de tenis Novak Djokovic, fostul lider ATP, ar putea participa totuşi la turneul de Mare Şlem de la Roland Garros din acest an chiar dacă nu este vaccinat contra Covid-19, în condiţiile în care restricţiile impuse de autorităţile franceze pentru stoparea pandemiei sunt pe cale să fie relaxate, scrie DPA.

Iniţial, organizatorii şi ministrul Sporturilor din Franţa, Roxana Mărăcineanu, anunţau că niciun jucător nevaccinat nu va putea fi prezent la evenimentul sportiv din capitala Franţei, dar premierul Jean Castex a declarat că restricţiile actuale vor înceta din data de 14 martie, ca urmare a faptului că numărul de infectări cu Covid-19 a scăzut foarte mult.

‘Situaţia se îmbunătăţeşte datorită efortului colectiv făcut de toţi cei implicaţi în combaterea pandemiei. Sunt îndeplinite condiţiile pentru o nouă fază de relaxare a măsurilor. De luni, 14 martie, vom suspenda aplicarea obligativităţii permisului de vaccinare”, a spus premierul.

Astfel, Djokovic, care a deţinut şefia clasamentului ATP timp de 361 de săptămâni şi care este singurul jucător nevaccinat din Top 100 ATP, poate juca în aprilie la Mastersul de la Monte Carlo, înainte de participarea la Roland Garros (22 mai – 5 iunie).

Sârbul este deţinătorul trofeului la Roland Garros, anul trecut el învingându-l în finală pe grecul Stefanos Tsitsipas.

Aşa cum se ştie, Novak Djokovic, nr. 2 mondial, s-a despărţit de antrenorul său Marian Vajda la finele sezonului 2021, punând capăt unuia dintre cele mai durabile şi de succes colaborări.

Djokovic a pierdut şefia ATP, fiind depăşit de rusul Daniil Medvedev în această săptămână, după ce a fost eliminat neaşteptat de cehul Jiri Vesely în sferturi la Dubai. Sârbul nu a putut să-şi apere titlul la Australian Open de la Melbourne, fiind expulzat din cauză că nu este vaccinat.

Luna trecută, sârbul declara într-un interviu pentru BBC că nu este împotriva vaccinării, dar refuză să se imunizeze contra Covid-19, chiar dacă asta îl va costa pierderea unor turnee şi ratarea unor titluri.

Djokovic, 34 ani, cu 20 de titluri de Grand Slam în palmares, preciza că nu ar trebui asociat cu mişcarea anti-vaccin, dar susţine dreptul individual de a alege şi nu va participa la niciun turneu care impune imunizarea obligatorie, inclusiv dacă este vorba de un Grand Slam, precum cele de la Roland Garros sau Wimbledon: ”Da, acesta este preţul pe care sunt dispus să-l plătesc”.

De nouă ori învingător la Australian Open, campionul sârb a fost expulzat de la Melbourne după o adevărată odisee, cu anularea vizei de intrare de două ori, contestarea anulării în instanţă, plasarea într-un hotel de carantină, chiar dacă dispunea de o scutire medicală. Excluderea principalului favorit i-a lăsat apoi calea deschisă spaniolului Rafael Nadal să devină primul jucător din istorie care a câştigat 21 trofee de Grand Slam.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare