Roscosmos: Rusia se concentrează pe producţia de sateliţi militari

Agenţia spaţială rusă, Roscosmos, a anunţat joi că oferă prioritate producţiei de sateliţi militari, din cauza izolării în creştere a Rusiei pe scena internaţională, la o săptămână după ce a invadat Ucraina, transmite AFP, transmite Agerpres.

„Desigur că programul nostru spaţial va fi ajustat. În primul rând vor fi stabilite priorităţile”, a declarat şeful Roscosmos, Dmitri Rogozin, în cadrul unui interviu acordat canalului de televiziune Rossia-24. „Prioritatea aici este producţia de aparate spaţiale pentru nevoile Roscosmos şi ale Ministerului Apărării”, a adăugat el.

Aceste aparate spaţiale, în principal sateliţi, vor avea „funcţii duble”, a mai precizat el.

Roscosmos proiectează deja sateliţi militari pentru Ministerul rus al Apărării.

De asemenea, Dmitri Rogozin a anunţat că Rusia nu va mai furniza Statelor Unite motoare de rachetă, în special motoarele RD-180 şi RD-181, utilizate pentru a propulsa rachetele americane Atlas şi Antares. „Lăsaţi-i să zboare în spaţiu pe mături”, a comentat el.

Roskosmos nu va mai „participa la experimentele comune desfăşurate la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) alături de Germania, conform unei scrisori semnate de Rogozin şi adresată Centrului aerospaţial german. Printre experimentele ruso-germane de pe ISS se numără „Matrioşka-R”, care studiază radiaţiile cosmice şi „Vampire”, care are drept obiectiv obţinerea de senzori de infraroşu din cristale crescute în spaţiu.

Dmitri Rogozin a anunţat, de asemenea, că întregul personal ştiinţific şi tehnic rus a părăsit baza spaţială Kourou, din Guyana Franceză. Plecarea lor a fost anunţată de sâmbătă, ca reacţie la sancţiunile impuse de Uniunea Europeană împotriva Rusiei, după invazia Ucrainei.

sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare