Ucraina şi Rusia au convenit crearea de coridoare umanitare şi o încetare temporară a focului

A doua rundă de negocieri ruso-ucrainene desfăşurată joi, la o săptămână de la începerea invaziei ruse în Ucraina, s-a încheiat cu un acord pentru o încetare temporară a focului pentru raţiuni umanitare, a declarat negociatorul ucrainean, Mihailo Podoliak, care a anunţat că va urma încă o rundă de negocieri, relatează Reuters, AFP şi EFE, scrie Agerpres.

”Spre marele nostru regret, nu am obţinut rezultatele pe care mizam”, a scris el pe Telegram despre negocierile desfăşurate în zona frontierei ruso-poloneze.

Totuşi, a adăugat el, ”părţile au ajuns la o înţelegere asupra creării în comun de coridoare umanitare, cu o încetare temporară a focului”, dar ”nu peste tot, ci numai în acele locuri unde coridoarele umanitare pot fi stabilite va fi posibilă o încetare a focului pe perioada evacuării”.

Cele două părţi s-au înţeles de asemenea asupra livrării de alimente şi medicamente în sectoarele unde se desfăşoară cele mai grele lupte.

”Tot ce pot spune este că am discutat aspectul umanitar suficient de detaliat, pentru că foarte multe oraşe sunt acum încercuite de forţele ruse. Este o situaţie dramatică cu medicamentele, alimentele şi evacuarea”, a deplâns Mihailo Podoliak, consilier al preşedintelui Volodimir Zelenski.

El a mai spus că va avea loc o nouă rundă de negocieri cu Rusia, a treia, care ar urma să se desfăşoare la începutul săptămânii viitoare.

La rândul său, negociatorul rus Vladimir Medinski a transmis că Rusia sprijină ideea creării unor coridoare umanitare pentru civili şi o posibilă încetare a focului în apropierea acestora.

”Chestiunea principală soluţionată astăzi este cea a salvării civililor aflaţi în zona luptelor” şi ”cred că este un progres important”, a punctat acesta.

Discuţiile s-au axat pe chestiunile umanitare, militare şi ”soluţionarea politică viitoare a conflictului”, a rezumat el. ”În general, a fost înţelegere la masa negocierilor”, dar în anumite chestiuni ”partea ucraineană are nevoie de timp pentru reflecţie şi consultări la Kiev”, a mai descris Medinski discuţiile, care însă nu pun capăt războiului.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare