Iohannis, la Baza Mihail Kogălniceanu: România s-a mobilizat în mod exemplar. Toată lumea a rezonat cu drama de la granițele noastre

Președintele Klaus Iohannis a susținut duminică, la Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu, că agresiunea militară declanșată de Rusia împotriva Ucrainei afectează fundamental și în mod dramatic securitatea europeană, cea transatlantică și cea globală. Klaus Iohannis a cerut și păstrarea unui moment de reculegere în memoria celor căzuți la datorie.

„Comunitatea internațională a răspuns unitar și rapid. Au fost luate măsuri substanțiale, pe de o parte, pentru ajutorarea Ucrainei, greu încercate de această agresiune extrem de brutală, în care și-au pierdut viața și au fost răniți și foarte mulți civili. Pe de altă parte, au fost implementate o serie de pachete de sancțiuni foarte dure și extinse la adresa Rusiei și a Belarusului.

  • În contextul acestei crize, România s-a mobilizat în mod exemplar – și aici vorbesc atât de autorități, cât și de societatea civilă și mediul privat. Toată lumea a rezonat cu drama de la granițele noastre, am demonstrat compasiune și solidaritate. Am acționat și ne-am organizat, astfel încât să sprijinim afluxul mare de refugiați, să asigurăm protecție și condiții decente.

Facilităm în mod eficient tranzitul, oferim cazare, masă, asistență medicală. În plus, am trimis ajutoare umanitare Ucrainei.

Mai mult, am decis înființarea pe teritoriul țării noastre a unui hub logistic care să permită colectarea și transportul donațiilor din cadrul ajutorului umanitar internațional către Ucraina și cetățenii săi.

  • În plan securitar, la nivelul NATO, s-au accelerat măsurile de pregătire a forțelor Aliate și se lucrează pentru consolidarea pe termen lung a posturii NATO pe Flancul Estic. Țara noastră va continua demersurile pentru consolidarea semnificativă a posturii de descurajare și apărare pe Flancul Estic, în special la Marea Neagră, prin dislocarea de forțe aliate și prin constituirea accelerată a Grupului de Luptă din România.

În afară de aceasta, România își va consolida propria capacitate de apărare. Intenționăm să creștem cheltuielile militare de la 2% din PIB, cât sunt în prezent, la 2,5%. Este important să asigurăm condiții mai bune pentru înzestrarea forțelor noastre armate, pentru a se instrui mai bine și a răspunde mai eficient nevoilor operaționale ale Armatei României și provocărilor de securitate actuale și în perspectivă.

  • Prezența dumneavoastră pe teritoriul României reprezintă expresia cea mai concretă a coeziunii și unității aliate, în efortul nostru colectiv de a asigura o prezență înaintată robustă în cadrul posturii de apărare și descurajare a NATO pe Flancul Estic.

Faptul că dumneavoastră sunteți aici le va da românilor și mai multă încredere că, indiferent de evoluțiile din perioada următoare, România beneficiază de garanții de securitate și de protecție ca niciodată în istoria sa.

  • Alături de colegii voștri, militarii români, sunteți scutul de apărare a valorilor euroatlantice care ne unesc și ne inspiră: democrația, respectarea drepturilor omului și statul de drept. Împreună, uniți, vom apăra aceste principii și valori.

Vă doresc succes în activitățile de pregătire pe care le veți desfășura, precum și în misiunile pe care le veți îndeplini”, a spus Iohannis.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare