Mai multe state occidentale, printre care Marea Britanie şi SUA, au cerut Interpol să suspende Rusia din rândurile organizaţiei, a indicat luni ministrul de interne britanic, Priti Patel, transmite AFP, scrie Agerpres.
Alături de Marea Britanie şi Statele Unite, Canada, Australia şi Noua Zeelandă au cerut ‘suspendarea imediată a accesului Rusiei la toate sistemele’ organizaţiei de cooperare poliţienească, cu 194 de membri.
‘Acţiunile Rusiei constituie o ameninţare directă pentru securitatea indivizilor şi cooperarea internaţională în materie de aplicare a legii’, a adăugat Priti Patel pe Twitter.
Această iniţiativă intervine în timp ce aliaţii occidentali încearcă să izoleze diplomatic şi economic Moscova din cauza invaziei ruse în Ucraina.
Duminică, secretarul de stat al SUA, Antony Blinken a declarat că a văzut ‘informaţii foarte credibile privitoare la atacuri deliberate asupra unor civili care ar constitui crimă de război’.
sursa: AGERPRES