Guvernul a aprobat, luni, noi măsuri pentru asigurarea de sprijin şi asistenţă umanitară copiilor, adulţilor, persoanelor cu dizabilităţi şi tuturor ucrainenilor care vin în România, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru, potrivit Agerpres.
„La acest moment, pe teritoriul naţional se află peste 80.000 de cetăţeni veniţi din Ucraina, dintre care 30.000 sunt minori. Având în vedere evoluţia evenimentelor din Ucraina, ţara vecină, Guvernul este pregătit să ofere toate soluţiile familiilor refugiate, oamenii au nevoie de asigurarea drepturilor la educaţie, sănătate, muncă, protecţia copilului, protecţia persoanelor cu dizabilităţi, de aceea este nevoie de noi măsuri de organizare pentru autorităţi, totodată, de facilitare şi încurajare a implicării societăţii civile, a mediului privat, a persoanelor fizice care vor face în continuare donaţii în beneficiul refugiaţilor ucraineni, pe de altă parte, organizaţiile internaţionale având nevoie de un mecanism mai simplu de colaborare şi de implicare alături de autorităţi”, a spus Cărbunaru, după şedinţa de guvern.