A doua etapă a programului Casa Verde Fotovoltaice. Cele aproape 250 de milioane de lei, bani alocaţi regiunii Centru, s-au epuizat în 3 minute

Interes uriaş pentru programul Casa Verde Fotovoltaice. A doua etapă a programului Casa Verde Fotovoltaice a început la ora 10:00, iar bugetul a fost epuizat într-un timp record. A fost rândul locuitorilor din Regiunea Centru, care îşi doresc panouri solare cu sprijin financiar de la Stat, să depună documentele.

În această rundă de înscrieri pot depune dosarele cei din judeţele Braşov, Sibiu, Covasna, Harghita, Alba şi Mureş.

Pentru această regiune bugetul este de aproape 250 de milioane de lei, faţă de 100 de milioane cât au fost rezervate pentru regiunea Bucureşti-Ilfov.

Cei care vor fi validaţi vor avea 90 de zile la dispoziţie pentru a-şi alege un instalator autorizat care să monteze panourile.

Ediţia din acest an a programului Casa Verde Fotovoltaice vine cu noutatea înscrierilor în mod etapizat, pe regiuni, până pe 26 iunie.

În premieră, unităţile de cult vor putea depune dosarele de finanţare în perioada 27 – 29 iunie.

Statul decontează 20.000 de lei pentru sisteme de panouri fotovoltaice cu putere instalată de 3 kilowaţi. Beneficiarii trebuie să contribuie cu 10%. Bugetul din acest an al programului este de aproape două miliarde de lei.

Sursa: Știrile TVR

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare