A fost amânată din nou prima misiune privată spre Staţia Spaţială Internaţională

Lansarea primei misiuni cu echipaj privat spre Staţia Spaţială Internaţională (ISS) a fost amânată încă o dată, informează DPA, informează Agerpres.

Misiunea Ax-1 urmează să fie lansată cel mai devreme vineri, 8 aprilie, de la baza spaţială Cape Canaveral din statul american Florida, au anunţat duminică organizatorii.

Iniţial, lansarea era prevăzută pentru 3 aprilie, apoi a fost amânată pentru 6 aprilie, înainte de a fi din nou reprogramată.

Această misiune va marca momentul în care un echipaj privat va vizita pentru prima dată ISS. La bord se vor afla astronautul americano-spaniol Michael Lopez-Alegria, antreprenorul american Larry Connor, antreprenorul şi pilotul israelian Eytan Stibbe şi investitorul canadian Mark Pathy.

Călătoria pe oribita Pământului va fi organizată de compania privată specializată în turism spaţial Axiom, în colaborare cu agenţia spaţială americană (NASA). Echipajul va zbura în spaţiu la bordul unei capsule Crew Dragon, fabricată de SpaceX, compania lansată de miliardarul Elon Musk.

Cei patru astronauţi privaţi din misiunea Axiom, care se află în această perioadă în carantină în Florida şi se pregătesc pentru lansare, vor petrece o săptămână la bordul ISS şi vor participa la realizarea unor experimente ştiinţifice.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare