A fost aprobat Memorandumul pentru echivalarea diplomelor emise de instituţiile de învăţământ superior din România şi China

Guvernul a aprobat în şedinţa de joi Memorandumul între Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Ministerul Educaţiei din Republica Populară Chineză privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor şi certificatelor din învăţământul superior.

Obiectivul Memorandumului este acela de a facilita recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi perioadelor de studii din învăţământul superior, în vederea continuării studiilor în instituţiile de învăţământ superior de pe teritoriul României şi al Chinei. Astfel, vor fi recunoscute diplomele emise de instituţii de învăţământ superior – universităţi, academii de studii, institute de cercetare, şcoli de studii superioare – acreditate conform legislaţiei din România şi diplomele şi certificatele emise de instituţii de învăţământ superior şi institute de cercetare din Republica Populară Chineză.

România va recunoaşte următoarele certificate şi diplome din învăţământul superior din China: certificatul de absolvire a cursului special de educaţie (Zhuanke), certificatul de absolvire a cursului general de educaţie şi/sau diplomă de licenţă, certificatul de absolvire – nivel Master, certificatul de absolvire – nivel Doctorat.

Republica Populară Chineză va recunoaşte următoarele diplome din învăţământul superior din România:

* pentru ciclul I de studii universitare: diploma de licenţă, diploma de inginer, diploma de urbanist, diploma de licenţă şi master, diploma de arhitect;

* pentru ciclul II de studii universitare: diploma de master;

* pentru ciclul III de studii universitare: diploma de doctor.

Pentru a fi recunoscute diplomele şi certificatele obţinute în România, acestea trebuie să fie însoţite de o dovadă a autenticităţii, eliberată de instituţiile de învăţământ superior, în timp ce diplomele şi certificatele eliberate de instituţiile de învăţământ superior sau institut de cercetare din China trebuie să fie însoţite de o dovadă a verificării, emisă de autorităţile centrale competente.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare