A fost constituită echipa de negociere pentru preluarea fabricii de zahăr de la Luduș

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, a avut o nouă întâlnire oficială cu managementul companiei Tereos România pentru a prezenta echipa de negociere constituită prin ordin de ministru la nivelul MADR și pentru a stabili calendarul privind preluarea fabricii de zahăr de la Luduș, județul Mureș.

Vă transmit angajamentul ferm al statului român de a duce la bun sfârșit acest proces. Este nevoie să inventariem bunurile, activele, să demarăm auditurile necesare precum și elaborarea documentelor aferente, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare. Cumpărăm fabrica pentru a produce zahăr, în parteneriat cu fermierii. Ne dorim să reluăm cât mai repede ciclul de producție și activitatea în fabrică, mai ales în contextul internațional al pieței zahărului”, a declarat ministrul Chesnoiu.

François Queva, CEO Tereos România, a infirmat toate zvonurile vehiculate în spațiul public legate de închiderea fabricii, menționând că angajamentul luat în fata ministrului, încă din luna aprilie, privind disponibilitatea vânzării acestei unități de producție către statul român a rămas neschimbat. De asemenea, reprezentantul companiei franceze a subliniat că nicio componentă a fabricii nu a fost dezmembrată, dezafectată sau vândută.

Echipa de negociere formată din reprezentanți ai MADR va transmite o adresă către managementul Tereos România, prin care va solicita documente juridice și financiare, precum și alte aspecte legate de funcționalitatea fabricii de la Luduș, cu scopul de a face pași concreți în acest demers.

La începutul săptămânii viitoare, echipa de negociere se va deplasa la Luduș pentru a evalua la fața locului situația existentă, urmând ca după această etapă să fie implicați în acest proces specialiști și experți ai altor instituții ale statului, astfel încât preluarea fabricii de zahăr să fie realizată în cele mai bune condiții.

Ambele părți au agreat un calendar al preluării investiției, ținând cont și de necesitatea salvării locurilor de muncă pentru personalul angajat în fabrica de zahăr de la Luduș.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare