Primarul General al Capitalei, în prezenţa premierului Viorica Dăncilă şi al ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea, a inaugurat luni noul spital pentru copii „Victor Gomoiu”. Este vorba de 48 de milioane de euro, iar pe vechiul amplasament al acestei unităţi medicale Primăria Municipiului Bucureşti va demara construirea unui centru de excelenţă în oncologie pediatrică.
Noul spital are 220 de paturi, iar schema de personal prevede peste 250 de angajaţi.
Construcţia a demarat în 2012, dar, din nefericire, din cauza unor probleme şi neînţelegeri, s-au sistat lucrările în anul 2014, a precizat Gabriela Firea, care a arătat că lucrările au fost reluate aproape de la zero.
„În acest moment sunt funcţionale toate secţiile care au fost mutate din spitalul vechi ‘Victor Gomoiu’ şi într-o perioadă foarte scurtă vor fi dotate şi secţiile care au fost construite în plus faţă de ceea ce avea ca dotare vechiul spital”, a spus primarul general. În momentul în care am preluat mandatul de primar general, acum doi ani, această clădire era mai mult o carcasă, lângă spitalul vechi de copii ‘Victor Gomoiu’, care a fost construit acum aproape 90 de ani”, a declarat Gabriela Firea.
Edilul a anunţat că PMB se bucură de sprijinul total al ministrului Sănătăţii, inclusiv în perspectivă pentru luarea altor unităţi spitaliceşti din Capitală de la Ministerul Sănătăţii la Primăria Capitalei pentru „un parteneriat pentru oameni, pentru cei care ajung să aibă nevoie şi de sistemul de sănătate”.
Premierul Viorica Dăncilă s-a arătat impresionată atât de dotările din spital, dar şi de cadrele medicale, de toţi cei care lucrează aici şi care pun atâta suflet în a trata copiii şi în a folosi aparate de înaltă generaţie.
„Sper ca să inaugurăm împreună cât mai multe spitale, cât mai multe obiective. Sunt convinsă că veţi duce la bun sfârşit şi Spitalul Metropolitan, iar noi, la nivel naţional, vom duce la bun sfârşit cele trei spitale regionale pe fonduri europene, dar şi cele cinci spitale regionale pe care (…) avem certitudinea că le vom realiza prin parteneriat public-privat şi, nu în ultimul rând, Spitalul Republican”, a spus premierul.
Acest spital arată exact cum trebuie să arate un spital pentru copii, a declarat la rândul său Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, iar rectorul UMF Ioanel Sinescu a subliniat că inaugurarea noii unităţi medicale reprezintă un moment deosebit.