A fost închis depozitul de deşeuri Chiajna, după aproximativ 22 de ani de funcţionare

Depozitul de deşeuri Chiajna a fost închis definitiv, după aproximativ 22 de ani de funcţionare, a anunţat societatea Iridex Group într-un comunicat de presă. În plus, compania a precizat că depozitul a funcţionat cu respectarea autorizaţiilor de mediu şi a legislaţiei în domeniu.

Reprezentanţii societăţii Iridex Group au transmis joi, printr-un comunicat de presă, că Depozitul de deşeuri Chiajna – obiectiv al Primăriei Municipiului Bucureşti, operat de Iridex Group, a fost anvelopat şi închis definitiv, în totalitate.

Primele celule care şi-au atins capacitatea de depozitare – celulele 1-5 au fost închise definitiv în decembrie 2017, iar celulele 6-7 au fost închise definitiv în această săptămână.

  • “Astfel, după aproximativ 22 ani de funcţionare, Depozitul este închis, anvelopat şi asigură o securitate deplină în ceea ce priveşte protecţia mediului şi sănătatea populaţiei. Instalaţii de înaltă performanţă asigură controlul factorilor de mediu, astfel încât zona să fie una curată, fără impact nefavorabil asupra mediului şi a cetăţenilor. În prezent se desfăşoară activitatea de monitorizare post-închidere, în conformitate cu legislaţia în domeniu, pe o perioadă de minim 30 ani”, se arată în comunicat.
Reprezentanţii Iridex Group au precizat că depozitul de deşeuri de la Chiajna a funcţionat în permanenţă cu respectarea autorizaţiilor de mediu şi a legislatiei în domeniu.
  • “Toate reclamaţiile privind unele activităţi posibil neconforme făcute de-a lungul timpului s-au dovedit a fi nefondate. Confirmarea funcţionării în perfectă legalitate s-a făcut prin expertize de mediu, măsurători etc. dispuse în instanţe sau de autorităţi ale statului.  De-a lungul anilor, Depozitul de deşeuri Chiajna a contribuit la promovarea noilor soluţii tehnologice şi la dezvoltarea metodelor avansate de gestionare a deşeurilor. Activitatea sa a servit drept punct de referinţă chiar şi pentru autorităţile de mediu, cum ar fi GNM (Garda Naţională de Mediu) şi APM (Agenţia pentru Protecţia Mediului), care au adoptat tehnologii inovatoare şi au implementat practici noi în domeniul gestionării deşeurilor, influenţând în mod pozitiv progresele din acest sector”, a mai precizat sursa citată.

Societatea a menţionat că depozitul de deşeuri a fost înfiinţat în 1999, în urma unei proceduri de licitaţie internaţională pe care a câştigat-o.

“Depozitul de deşeuri împreună cu celelalte facilităţi adiacente au constituit un Centru Integrat de Management al Deşeurilor, cu activităţi ce reprezintă verigi ale economiei circulare – compostare, sortare, tratare deşeuri din construcţii etc.”, au mai transmis reprezentanţii Iridex Group.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare