A început cel mai mare pelerinaj ortodox din sudul ţării, la Mănăstirea Pantocrator (jud. Teleorman)

Mănăstirea Pantocrator din județul Teleorman își serbează hramul în Duminica Femeilor Mironosițe. Cu ocazia hramului vor fi aduse mai multe fragmente de cinstite moaște și o icoană a Maicii Domnului din Grecia, scrie basilica.ro.

La mănăstirea teleormăneană va fi adus Capul Sfântului Apostol Toma pe 28 aprilie și va fi așezat spre închinare până pe 2 mai. Racla cu capul Apostolului se află la Mănăstirea grecească Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan din Patmos.

Va fi adusă și racla cu mâna dreaptă a Sfintei Ecaterina din orașul Katherinii, Grecia. De asemenea vor fi așezate spre închinare moaștele Sfintei Maria Magdalena, aflate în patrimoniul așezământului monahal.

La hramul de anul acesta va fi adusă și icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Meteora. Maica Domnului este reprezentată cu Mântuitorul Hristos întru-un mod unic deoarece Iisus Hristos este îmbrăcat în veșminte imperiale și este mai în vârstă decât un prunc, așa cum este pictat de obicei. De asemenea, Maica Domnului are în mâna dreaptă un fir de grâu și în stânga flori.

Pelerinii se pot închina la Cinstitele Moaște și la Icoana Maicii Domnului permanent între 28 aprilie și 2 mai.

Mănăstirea Pantocrator are două hramuri „Sfântul Ioan Evanghelistul” și „Sfintele Femei Mironosițe”. Lăcașul de cult al așezământului monahal a fost sfințit pe 26 septembrie 2015.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare