În perioada imediat următoare, un număr de 200 de pompieri, dintre care 100 din România și 100 din Republica Moldova, vor participa la sesiuni de antrenament, care vor asigura perfecționarea deprinderilor personalului privind tehnicile de intervenție la stingerea incendiilor și procedeele de căutare-salvare și autosalvare, în condiții de siguranță, potrivit agendapompierului.ro
Obiectivul stagiului de pregătire este de a crește siguranța și gradul de protecție al populației, prin îmbunătățirea pregătirii și menținerea capacității de intervenție a serviciilor profesioniste pentru situații de urgență (inclusiv SMURD) în zona transfrontalieră.
Centrul de pregătire din Iași a fost primul de acest gen din țară și asigură nevoile de formare profesională a personalului care execută misiuni de cercetare și evaluare CBRN, pirotehnic, căutare canină, alpinism, intervenții în mediul acvatic, stingere, acordare de prim ajutor calificat și descarcerare, salvări de la înălțimi, căutare și salvare din medii ostile vieții (dărâmături, subsoluri, tuneluri, puțuri și grote etc.), precum și a altor structuri operative, pentru creșterea capacității motrice, armonizarea lucrului în echipă și, totodată, creșterea eficienței intervenției în diferite situații de urgență.
Proiectul a fost finanțat de către Uniunea Europeană, prin Programul Operațional Comun România – Republica Moldova 2014-2020, în cadrul proiectului SMURD-2. Totodată, un al doilea poligon de antrenament pentru pregătirea de specialitate a salvatorilor se află în localitatea Siret, din județul Suceava.