A murit Dan Matei Agathon, fost ministru al Turismului în Guvernul Năstase

Dan Matei Agathon, fost ministru al Turismului în Guvernul Năstase, a murit, la vârsta de 74 de ani. Anunțul a fost făcut de Alin Burcea, prim-vicepreşedinte al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România (ANAT), potrivit Antena3.

Membru fondator al FSN, Dan Matei Agathon a ajuns director în Guvernul României imediat după 1989, iar din 1992 a fost ministru al Turismului, deținând acest post și în perioada 2000-2004. A fost deputat în perioada 1992 și 2004.

Fostul ministru al Turismului în Guvernul Năstase și-a legat numele de controversatul și eșuatul proiect Dracula Park, pe care l-a inițiat alături de Adrian Năstase.

Dan Matei Agathon a fost secretar general și purtător de cuvânt al Confederației Patronale din Industria României (CONPIROM). În aprilie 2010, Agathon a fost numit purtător de cuvânt al Alianței Confederațiilor Patronale din România (ACPR).

În iunie 2013, Agathon era președintele Federației Patronatelor din Turism și Servicii (FPTS). Legăturile sale în sfera patronală însă au început încă de la începutul anilor 1990, când a fost subsecretar de stat și împuternicit special al Guvernului în relațiile cu sindicatele și patronatul.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare