„A ținut Iohannis SRI-ul captiv în numele ”aranjării” viitoarelor alegeri?”, se întreabă jurnalistul Bogdan Tiberiu Iacob

„O observație făcută zilele trecute de fostul premier Ludovic Orban în privința situației stupefiante de la SRI, rămas fără conducere civilă din vara trecută, în absența unei minime explicații oficiale, s-ar putea să conțină, în fapt, un avertisment de maximă seriozitate. Anume că Iohannis a creat această situație urmărind un scop bine determinat, deloc exclus în legătură cu alegerile care stau să vină. Să vedem argumentele”, scrie jurnalistul Bogdan Tiberiu Iacob pe site-ul canal33.ro.

„Ce a scris Orban, pe Facebook:

”Din data de 3 iulie 2023, data la care Eduard Helwig și-a prezentat demisia din funcția de director, SRI, principalul serviciu de informații din România, cu un rol fundamental în apărarea siguranței naționale, funcționează fără să aibă o conducere numită în conformitate cu prevederile legii.

De un an și aproape trei luni, președintele Iohannis nu catadicsește să își îndeplinească atribuțiile legale și să propună Parlamentului un nou director al SRI. Conform legii, Parlamentul nu poate desemna un nou director al serviciului dacă președintele nu propune o persoană care să ocupe această funcție.

De ce nu vrea Iohannis ca SRI să fie condus în conformitate cu prevederile legale? De ce preferă Iohannis ca SRI să fie condus de un prim-adjunct care a fost numit în funcție doar prin decizia președintelui? De ce comisia de control a SRI și conducerea parlamentului nu a scos un cuvânt de un an și trei luni despre această situație care contravine legii și interesului național? De ce…?

Este oare o întâmplare faptul că exact în anul în care au loc toate alegerile (europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale) principalul serviciu de informații din România nu este condus de un director numit legal, cu prerogative depline și cu legitimitate ci de un general care are doar rol de interimar și care „stă” doar în pixul lui Iohannis?”.

Despre situația fără precedent de la SRI, rămas fără director civil din vara anului trecut, am mai avut ocazia să scriem, au mai făcut-o și alții, deși prea puțin pentru că, deh, ziaristul român cînd aude ”SRI” se roagă la Dumnezeu să fie vorba de Sri Lanka.

După demisia directorului SRI Eduard Hellvig, pe 3 iulie, anul trecut, serviciul nu mai are șef civil și e condus de prim-adjunctul gen.Răzvan Ionescu.

Pînă azi, Iohannis nu a catadicsit să explice măcar la minim refuzul de a desemna un nou director, deși avem război în Ucraina, amenințări în creștere ale Rusiei, conflict în extindere în Orientul Mijlociu și tot mai multe atentate teroriste în Europa.

În ianuarie, remarcam într-un articol că ”Legea de funcționare a SRI nu pomenește nimic despre demisia directorului, ci doar de revocarea sa de către parlament, nimic de vacanța funcției ori interimat, deci, implicit, nici de durata interimatului ori eventuale limitări de puteri. Faptul că din legea SRI lipsesc toate aceste precizări firești și obligatorii, nu lasă loc, în opinia noastră, decît interpretării că formularea ”în lipsa directorului” nu ține de vacantarea postului, ci de absențe precum concediul de odihnă sau medical, plecarea temporară din țară etc. De altfel, după demisia lui Hellvig, presa a relatat că președintele urma să semneze decretul de numire ca interimar a prim-adjunctului Răzvan Ionescu. Doar că acest decret nu se regăsește în Monitorul Oficial și nici pe siteul administrației prezidențiale. O fi existat temerea că cineva ar putea ataca decretul în contencios administrativ.”

O lună mai tîrziu, în studioul Canal 33, fostul șef al SIE, gen.Silviu Predoiu, puncta și el: ”Trebuie cineva numit ca titular, pentru că serviciul are o problemă în legătura cu celelalte instituții, dacă nu ești titular, nu ai drept de vot în CSAT și nici măcar nu ești informat despre anumite decizii care se iau acolo și atunci se creează un handicap pentru serviciu, și ca imagine și ca eficiență. Aș fi recomandat numirea unui șef politic la SRI”.

Nu s-a întîmplat nimic.

Orban a remarcat foarte corect dedesubtul strategiei lui Iohannis: un director de serviciu secret nu poate fi demis decît de către parlament, pe cînd un general care îi ține locul poate fi demis direct de către președinte, conform legii SRI.

În traducere, dacă unui director civil i s-ar cere de către președinte ceva anume, neortodox, el ar putea refuza, iar președintele nu ar risca să ceară Parlamentului demiterea lui, mai ales în anul electoral, pentru că asta ar presupune și audierea sa prealabilă în Comisia SRI, unde ar putea spune lucruri incomode.

Prim-adjunctul Răzvan Ionescu, însă, poate fi ras peste noapte, dintr-o mișcare și fără explicații.

Din acest motiv, putem spune că actualul șef al SRI e total la mîna lui Iohannis.

De aici, marea întrebare: Iohannis a ținut SRI în această postură pentru lucruri deja petrecute, să zicem ținerea sub papuc a unor lideri politici șamd?

Sau, mult mai grav, l-a ținut pentru fapte care ar urma să se petreacă într-un anumit moment-cheie, precum alegerile care bat la ușă?

Ne amintim că propriul lui mandat s-a datorat în 2014 modului în care prim-adjunctul SRI Florian Coldea a împiedicat, via Livia Stanciu, judecarea la ÎCCJ a procesului de incompatibilitate a lui Iohannis, amînat pînă după alegeri. Un proces care putea lejer să-l scoată din cursa prezidențială.

Nu știm ce această dată ce rol (nefast) ar putea juca SRI în alegeri. Teorii ar putea fi destule, dacă ne gîndim la celebrele afirmații de anul trecut ale generalului SRI Anton Rog, șeful diviziei de Cyber security, privind capacitatea serviciului de a manipula masele.

”Pe scurt, peste o lună, noi putem să te determinăm, printr-un link, printr-un SMS, printr-un smishing, printr-un telefon pe care ți-l dăm, să faci o acțiune pe care noi dorim să o faci împotriva voinței tale. Da? Asta înseamnă ingineria socială: să te determinăm să faci ceva ce tu în mod normal nu vrei să faci. Și, cum să îți spun, să îl faci cu plăcere și să îți dorești să faci treaba asta. Aici e frumusețea” spunea generalul.

Într-un material pentru Canal 33, scriam în decembrie, pornind de la afirmațiile năucitoare ale generalului, făcute în iulie anul trecut:

”Nu putem decît specula: va fi vreun boom pe rețelele sociale care să scoată românii în stradă, se va utiliza Inteligența Artificială pentru crearea de fake videouri menite să compromită candidați ori să intoxice alegătorii cu te miri ce informații? Se va simula că ne atacă rușii cu rachete imaginare?”.

A mai rămas puțin timp pînă la alegerile prezidențiale și cele parlamentare, iar întrebarea – mai ales după intervenția lui Ludovic Orban – e mai actuală ca oricînd: se coace vreun plan în interiorul SRI pentru ca lui Iohannis să-i iasă, pentru ultima dată în mandate, o manevră de mari proporții, una pentru care să aibă nevoie de un control deplin asupra SRI, fie și în disprețul tuturor normelor democrației?

E recomandat să ne întrebăm asta acum; după alegeri va fi prea tîrziu”, scrie jurnalistul.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare