Academia Română anunţă stingerea din viaţă joi, la vârsta de 98 de ani, a academicianului Dan Berindei, personalitate marcantă a elitei intelectuale româneşti şi reprezentant de seamă al istoriografiei noastre.
Descendent al familiei Brâncoveanu, cu rol capital în istoria şi cultura românească, Dan Berindei a păstrat nobleţea şi distincţia acestei vechi familii aristocrate şi a cultivat de-a lungul întregii sale vieţi valori fundamentale, asumându-şi, în vremuri neprielnice, un destin pe care l-a trăit în adevăr, onestitate şi exigenţă de sine.
Dan Berindei şi-a dedicat întreaga viaţă studiului istoriei şi a dezvoltat o excepţională carieră de-a lungul a peste şapte decenii.
Născut pe 3 noiembrie 1923, la Bucureşti, şi-a făcut primele studii în particular, apoi la Şcoala „Clemenţa” şi la Liceul „Spiru Haret”. Este licenţiat al Facultăţii de Istorie şi Filosofie, Secţia istorie, Universitatea din Bucureşti, cu titlul „magna cum laude” şi doctor în istorie, cu o teză despre „Oraşul Bucureşti, reşedinţă şi capitală a Ţării Româneşti (1459-1862)”. După absolvirea facultăţii devine cercetător şi secretar ştiinţific la Institutul de Studii şi Cercetări Balcanice (1946-1948), apoi asistent la Institutul de Istorie şi Filosofie al Academiei Române (1948-1952).
În perioada 1952-1955 a fost îndepărtat abuziv din cercetarea ştiinţifică de către regimul comunist aflat la putere. A fost rechemat în 1955 şi a lucrat ca cercetător principal la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române vreme de 45 de ani.
A deţinut funcţiile de secretar ştiinţific şi vicepreşedinte al consiliului ştiinţific.
După 1990 a putut dezvolta o carieră didactică, fiind profesor asociat la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, la Universitatea „Politehnica” din Bucureşti şi Universitatea „Hyperion” din Bucureşti.
A fost specialist în istoria modernă a României şi autorul, singur sau în colaborare, a peste 90 de volume şi a peste 700 de articole şi studii apărute în prestigioase reviste ştiinţifice din ţară şi din străinătate, în care a abordat aspecte referitoare la istoria politică şi socială a secolului al XIX-lea (revoluţiile din 1821 şi 1848, Unirea Principatelor, Războiul de Independenţă), la istoria economică, istoria culturii, a jurnalismului, a oraşului Bucureşti, istoria diplomaţiei şi relaţiile internaţionale.
A fost secretar al Comitetului Naţional al Istoricilor Români (1977-1993) şi preşedintele acestuia (1993-2015). Membru în Societatea de Ştiinţe Istorice din România, Asociaţia de Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale, Comisia de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie a Academiei Române (vicepreşedinte 1971-1981, preşedinte din 1981).
Pentru excepţionala sa carieră de istoric şi profesor a fost ales doctor honoris causa al universităţilor din Craiova (2001), „Ovidius” din Constanţa (2007), „Valahia” din Târgovişte (2009) şi Universităţii de Vest din Timişoara (2009).
Preşedinţia României i-a conferit două înalte ordine de stat: Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler (2002) şi Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Ofiţer (2016).
A deţinut două mandate consecutive de vicepreşedinte al Academiei Române (2006-2014) şi a condus în calitate de preşedinte Secţia de Ştiinţe istorice şi arheologie (1993-2005 şi 2016-2019), al cărei preşedinte de onoare a fost începând cu anul 2005. În anul 2006 a scris o amplă istorie a Academiei Române, reeditată în 2016, cu prilejul împlinirii unui secol şi jumătate de la înfiinţarea instituţiei. Se numără, de asemenea, printre principalii donatori ai Academiei Române. Pentru Dan Berindei Academia Română a fost a doua şi uneori chiar prima familie.
