Accident grav pe autostrada A1: 11 persoane, printre care un copil de 4 luni, au fost rănite

Duminică noaptea, pe autostrada Nădlac-Arad, două microbuze au fost implicate într-un accident în urma căruia au avut de suferit 11 persoane, inclusiv un copil de 4 luni. Potrivit testării cu aparatul alcooltest, niciun șofer nu a consumat băuturi alcoolice. Poliția continuă să cerceteze cazul, informează Libertatea.

Pompierii din Arad au fost sesizați în jurul ore 22:00. Ei au intervenit la accidentul produs  pe A1, la Km 560, sensul de mers Nădlac-Arad, la aproximativ 5 km de ieșirea spre orașul Pecica, unde un microbuz a intrat în coliziune cu altul, care se deplasa în față.

„În urma accidentului au rezultat 11 victime, conștiente, cooperante, cu diverse traumatisme. 10 victime vor fi transportate la UPU pentru îngrijiri de specialitate, printre ele și un copil de patru luni”, au transmis reprezentanții ISU Arad.

Se stabilește identitatea oamenilor

Se efectuează verificări pentru a stabili identitatea persoanelor, pentru că nu au fost găsite toate actele de identitate. Se cunoaște că șoferul microbuzului accidentat este un bărbat de 49 de ani, din județul Brașov, iar cel care a condus al doilea microbuz este un bărbat de 28 de ani, din Arad.

Majoritatea persoanelor sunt din județele Mureș, Harghita, Bistrița-Năsăud.

Poliția cercetează în continuare cazul pentru a stabili cauzele producerii accidentului. A fost întocmit un dosar penal pentru vătămarea corporală din culpă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare