Accident pe Bulevardul Drumul Taberei din Capitală: trei minori, loviţi de un autovehicul proiectat pe un scuar. Patru persoane au ajuns la spital

Accident grav în București, în cartierul Drumul Taberei. Trei copii au fost răniți după ce două mașini s-au lovit, iar una dintre ele a fost proiectată pe un scuar unde se aflau aceștia.

Toți trei au ajuns la spital pentru îngrijiri. La fel și și șoferul uneia dintre mașini. Conducătorii auto au fost testați, unul dintre ei nu băuse, iar pentru stabilirea alcoolemiei celuilalt șofer se vor recolta probe biologice la spital.

Potrivit unui comunicat al Brigăzii Rutiere, poliţiştii au fost sesizaţi prin apel 112 cu privire la producerea unui accident pe Drumul Taberei, în apropierea intersecţiei cu Aleea Poiana Sibiului.

“Poliţiştii rutieri ajunşi la faţa locului au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un accident în care au fost implicate două autovehicule. Din primele date, în urma impactului, unul dintre autovehicule a fost proiectat într-un grup de trei pietoni (minori), aflaţi pe scuar”, se arată în comunicat.

Sursa citată precizează că patru persoane au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri de specialitate, respectiv cei trei pietoni şi unul dintre şoferi.

În urma accidentului au fost aplicate restricţii de circulaţie pe Drumul Taberei, dinspre strada Ruxandra Marcu către strada Sibiu.

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Lumeapolitica.ro

Loading RSS Feed

Articole Similare