Accidentul cu elicoptere militare în Alaska, soldat cu trei soldaţi morţi şi unul rănit

Trei militari americani au murit şi un altul a fost rănit în coliziunea în zbor între două elicoptere de atac care se întorceau de la un antrenament în Alaska, în nord-vestul SUA, a anunţat armata americană, transmit Reuters şi AFP, scrie Agerpres.

Doi militari au fost declaraţi morţi la locul accidentului, iar un al treilea a murit în drum spre spital, a precizat într-un comunicat divizia a 11-a aeropurtată a US Army.

Elicopterele implicate în accident erau aparate AH-64 Apache de la baza Fort Wainwright.

Armata nu a indicat cum anume s-a produs coliziunea, în legătură cu care a fost lansată o anchetă.

Este al doilea accident de acest fel în mai puţin de o lună.

La sfârşitul lui martie, nouă soldaţi americani au murit la prăbuşirea a două elicoptere Black Hawk ale armatei americane în cursul unui exerciţiu de zbor nocturn în Kentucky (nord-est).

Anterior, la jumătatea lunii februarie, un alt elicopter Black Hawk al Gărzii naţionale din Tennessee s-a prăbuşit în Alabama (sud) tot în cursul unui zbor de antrenament, provocând moartea celor două persoane aflate la bord. Motivele nu au fost precizate.

În iunie 2022, cinci puşcaşi marini au murit în prăbuşirea avionului militar în care se aflau, un aparat tip MV-22B Osprey care participa de asemenea la o misiune de antrenament la circa 35 km de frontiera cu Mexicul.

Armata americană a înregistrat mai multe accidente cu respectivul model de avion Osprey, cu decolare verticală, cum a fost cel din martie acelaşi an, cînd patru puşcaşi marini au murit în cursul unui exerciţiu al NATO în Norvegia.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare