Acțiunea de evacuare a apei de la Roșia Montană a continuat peste noapte. Doar 84 de persoane au acceptat să plece din zona aflată în pericol

Doar 84 de persoane au acceptat să plece din zona aflată în pericol. A fost a doua noapte petrecută într-un alt adăpost decât propria locuință. Mulți dintre cei care au rămas sunt în zone puțin mai înalte și mai îndepărtate de albia pârâului Foieș care traversează Roșia Montană, a transmis Emanuel Jilinschi, corespondentul TVR în zonă.

Acțiunea de extragere a apei din baraj a continuat peste noapte. Nivelul a scăzut cu peste un metru până luni dimineață.

O surpare de teren de lângă Lacul Tăul Mare pune în pericol sute de localnici, care au primit mai multe mesaje RO-ALERT.

Cei mai mulţi au refuzat să plece, deşi există pericol de infiltraţii care să ducă la inundaţii.

Zeci de pompieri şi de jandarmi lucrează pentru a scoate de urgenţă apa din lac, însă va dura 2-3 trei zile până când Roşia Montană va fi în siguranţă. Duminică seară, nivelul apei din baraj scăzuse cu 40 de centimetri.

Lacul Tăul Mare a fost amenajat în urmă cu 100 de ani, când în zonă erau activități de extragere a aurului. Acum era folosit pentru pescuit, în baza unei autorizații valabile până în 2024.

Localnici evacuați în miez de noapte de lângă lacul Tăul Mare. Raed Arafat: Celor care continuă să refuze evacuarea li se va spune ce să facă dacă se dă alarma. Roșia Montană va fi în siguranţă în 2-3 zile.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare