Activitatea desfășurată de o persoană fizică, recunoscută ca vechime în muncă – UNDĂ verde în Senat

Plenul Senatului a adoptat, luni, un proiect privind recunoaşterea activităţii economice desfăşurate de către persoanele fizice autorizate (PFA) ca fiind vechime în muncă şi, după caz, vechime în specialitate, potrivit Agerpres.

Proiectul a fost adoptat cu 82 de voturi „pentru”, unul „împotrivă” şi 43 de abţineri.

Propunerea legislativă, iniţiată de parlamentari USR PLUS, are ca obiect de reglementare completarea OUG nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale cu un nou articol potrivit căruia activitatea prestată de PFA să fie considerată vechime în muncă şi, după caz, vechime în specialitate.

„Prin prezenta propunere legislativă se urmăreşte a se stabili accepţiunile expresiilor ‘vechime în muncă’ şi ‘vechime în specialitate’, ambele având înţelesul de ‘perioadă în care PFA a desfăşurat activitatea economică şi a achitat contribuţiile, taxele şi impozitele legale’, nefiind luată în considerare perioada în care PFA nu a avut activitate generatoare de venit sau a avut activitatea suspendată”, se arată în raportul întocmit de comisia de specialitate.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare