Activităţi de voluntariat vor fi derulate în centre ale DGASMB (proiect)

Activităţi de voluntariat vor fi derulate în centre ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti (DGASMB), potrivit unui proiect de hotărâre de pe ordinea de zi a şedinţei CGMB din 2 august.

Prin proiectul ‘Fă ceea ce trebuie! Arată că îţi pasă!’, zece voluntari din Franţa vor derula activităţi de informare/educare pentru sănătate în rândul persoanelor adulte fără adăpost din Complexul Integrat de Servicii Sociale pentru Adulţi ‘Sf. Ioan’, prevede referatul de aprobare.

De asemenea, vor fi organizate cursuri de dans pentru seniorii Complexului OMINIS de către zece voluntari din Franţa. Nu în ultimul rând, zece voluntari din Belgia vor confecţiona obiecte decorative din materiale reciclabile.

Implementarea proiectului reprezintă o oportunitate pentru Capitală şi are ca obiectiv general promovarea solidarităţii în rândul tinerilor şi al entităţilor publice şi private de asistenţă socială, în vederea implementării activităţilor de voluntariat, în municipiul Bucureşti, pe o perioadă de 24 de luni. Grupul ţintă este format din tineri (18-30 ani), indiferent de sex, religie, rasă, orientare sexuală etc, care sunt înregistraţi pe Portalul Corpului European de Solidaritate.

Bugetul proiectului este în valoare maximă de 156.220 de euro, din fondurile aferente Corpului European de Solidaritate şi contribuţia proprie nerambursabilă a DGASMB de 1.440 de euro, reprezentând costuri cu activitatea complementară.

Se aprobă contractul de finanţare încheiat între Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale şi DGASMB, în vederea implementării proiectului ‘Fă ceea ce trebuie! Arată că îţi pasă!’. În contract se precizează că Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale a decis să acorde o finanţare de maxim 156.220 de euro pentru derularea proiectului ‘Fă ceea ce trebuie! Arată că îţi pasă!’, în cadrul initiaţivei Corpului European de Solidaritate.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare