Actor la Teatrul Național din Cluj: La „Hamlet” două femei mâncau shaorma cu de toate în primul rând. „Mi se pare de un extrem prost gust”

Se întâmplă și din acestea: două spectatoare la o punere în scenă a faimoasei piese ”Hamlet”, aflate în primul rând, după începerea spectacolului au început să mănânce shaorma. ”Cu de toate”, spune actorul care le-a atras atenția, Cristian Grosu, care-l juca chiar pe Hamlet, relatează Actual de Cluj.

Potrivit g4media actorul Cristian Grosu a relatat pe Facebook:

”pe când jucam Hamlet la TNC (Teatrul Național Cluj-n.red.). două domnișoare (trecute) care stăteau în primul rând, chiar după începerea spectacolului, au început să mănânce shaworma (credeți-mă că nu e o glumă) cu de toate. Probabil au așteptat să se facă întuneric în sală…

Pentru că personajul meu intra din sală printre spectatori, am reușit să le atrag atenția. În orice caz, gestul lor, gestul de a mânca într-o sală de spectacole mi se pare de un extrem prost gust.

Nu mai vorbesc despre ținută, telefon mobil, ș.a.m.d. Mi se pare mai mult decât corect să întrerupi un spectacol dacă spectatorii dau dovadă de prostie cronică”.

Grosu e angajat al Teatrului Naţional din Cluj din anul 2006. ”Hamlet” a avut premiera la TNC în septembrie 2012.

Comentariul său vine după ce în această săptămână actorul Andrew Scott a arătat că a întrerupt faimosul monolog al lui Hamlet, pe scenă, când a observat că un spectator trimitea e-mail-uri de pe laptop.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare