Actorul Cornel Ciupercescu s-a stins din viață

Teatrul Evreiesc de Stat anunţă duminică, cu profundă durere, trecerea în nefiinţă a actorului Cornel Ciupercescu, precizând că înmormântarea va avea loc marţi, 6 decembrie, de la ora 11, la Cimitirul Bellu.

”Teatrul Evreiesc de Stat anunţă cu profundă durere trecerea în nefiinţă a colegului şi prietenului nostru, actorul Cornel Ciupercescu”, se arată în comunicatul transmis.

”Absolvent al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L.Caragiale”, la clasa profesorului George Carabin (promoţia 1970), Cornel Ciupercescu a avut numeroase roluri la Teatrul Municipal Ploieşti – Rică Venturiano în O NOAPTE FURTUNOASĂ (de I.L. Caragiale, regia Marcel Anghelescu), Valère în AVARUL (de Molière, regia Harry Eliad), Malcolm în MACBETH (de William Shakespeare, regia Aureliu Manea), dar şi la Teatrul de Stat Târgu Mureş – Boze în PĂDUREA ÎMPIETRITĂ (de Sherwood Anderson, regia Gh. Harag), Tase în UN INDIVID SUSPECT (de Sterea Popovici, regia Eugen Marcus)”, afirmă Teatrul pe Facebook.

Din anul 1990, a fost actor al Teatrului Evreiesc de Stat, timp de aproape trei decenii, în roluri precum Saladin, în NATHAN ÎNŢELEPTUL, de G. E. Lessing, regia Grigore Gonţa, Gaston Schmaltz, în POVESTEA UNEI BĂNCI PARTICULARE, de Friedrich Dürrenmatt, regia Kincses Elemer, Golem, în GOLEM, de H. Leivik, regia Cătălina Buzoianu sau Ulrich von Hutten, în ELOGIUL NEBUNIEI, de Dumitru Solomon, regia Ion Cojar. Cornel Ciupercescu a avut şi o carieră cinematografică de excepţie, în rolul lui Nicolae Bălcescu (Nicolae Bălcescu, în LA RĂSCRUCEA MARILOR FURTUNI, regia Mircea Moldovan) sau Frâncu Slătineanu, în CASTELUL DIN CARPAŢI, regia Stere Gulea.

Înmormântarea va avea loc marţi, 6 decembrie, de la ora 11, la Cimitirul Bellu.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare