Actorul Cristi Iacob: Creştinii sunt şi în prezent persecutaţi ca în primele veacuri, dar cu metode mult mai rafinate; Războiul cu răul este în convingeri, în creier, în acceptarea unor toleranțe ridicole, a unor aberații ridicate la rang de firesc sau de libertate. Jertfa este una de rezistență, de neclintire în convingeri. Acum avem un întreg „bufet suedez” de principii, de scuze, de îndreptățiri ale ticăloșiei, orice secătură are un întreg arsenal de legitimități ca să justifice un act inuman

Cristi Iacob, cunoscutul actor român, afirmă că tortura la care sunt supuși creștinii în zilele noastre este la fel de dură, ca-n primele veacuri ale creștinismului, dar „mult mai rafinată” în Europa, scrie r3media.ro.

Într-un interviu acordat Ziarului Lumina al Patriarhiei Române, Cristi Iacob spune că mucenicia și jertfa creștinilor de azi este la fel de intensă ca-n trecut, dar de altă natură.

El spune că jertfa implică rezistența la „toleranțele” de tot felul care se impun, cu referire la natura căsătoriei, dar și a biologiei umane.

„Acum, în zilele noastre, martiriul, mucenicia au căpătat alte forme, deși dârzenia celor care o simt pe propria lor existență și o fac literalmente este la fel de neînfrântă, la fel ca a primilor mucenici. Acum tortura este la fel de dură, dar mult mai rafinată, cel puțin în partea europeană. Războiul cu răul este în convingeri, în creier, în acceptarea unor toleranțe ridicole, a unor aberații ridicate la rang de firesc sau de libertate. Jertfa este una de rezistență, de neclintire în convingeri. Acum e un bufet suedez de principii, de scuze, de îndreptățiri ale ticăloșiei, orice secătură are un întreg arsenal de legitimități ca să justifice un act inuman. Dar mie îmi place „Ce este da, să fie da, iar ce este nu, să fie nu!”.

Aparent brutal, dar singura cale. Și atunci nici măcar jertfa nu se mai numește jertfă, ci bucurie. Așa sunt creș­tinii, mai „săraci cu duhul”. ­Merită? Da, merită. Hristos nu se dă după cum bate vântul. Pentru că El îngăduie vântului să bată. Probabil ca să vadă cine rămâne în picioare chiar cu prețul prăbușirii. E o vreme a mărturisirii, oricât de înspăimântătoare pare a fi”, a menționat Cristi Iacob.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare