Actorul Florin Călinescu: „Președintele României trebuie să fie suveranist, dacă ăsta e termenul pentru patriotism”

Actorul Florin Călinescu, în vârstă de 67 de ani, a declarat la Antena 3, că vrea să candideze la Președinție în acest an, din partea unui partid nou, scrie r3media.ro.

El a precizat că va anunța numele partidului peste circa două săptămâni.

Florin Călinescu a mai spus că va lua decizia finală privind candidatura la prezidențiale, după alegerile europarlamentare, în funcție de voturile pe care le va obține partidul din partea căruia vrea să candideze.

Actorul spune că mizează pe circa 500.000 de voturi la alegerile europarlamentare din 9 iunie, adică 2-3 mandate de europarlamentari.

„Dacă accesul la parlamentare este dorit de către votanți într-o cantitate consistentă, atunci mergem mai departe. Nu avem forță pentru locale, mii de localități nu avem încă formate organizații în zona asta, dar la europarlamentare eu cred că putem să vorbim de două sau trei poziții, ceea ce înseamnă peste sau în jur de 500.000″, a declarat Călinescu

„Președintele României trebuie să fie suveranist, dacă ăsta e termenul pentru patriotism”, a mai declarat Florin Călinescu.

Florin Călinescu a ocupat în 2019 funcţia de preşedinte al Partidului Verde, care a fost înfiinţat în anul 2005.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare