Adevărul despre bărbatul agresat de George Simion la festivalul “Micul de Aur” | FOTO&VIDEO

 

„În legătură cu filmarea de la ”Festivalul Micul de Aur” în care sunt făcut cu ou și cu oțet de către un domn care a prezentat povestea denaturat, încercând să arate că ar fi fost victima unei agresiuni din partea mea, țin să fac câteva lămuriri, mai ales că am aflat ulterior că persoanele care au generat scandalul de sâmbătă seara sunt membri USR. Aceștia sunt: Marian Petcu (cel care făcea semne obscene în mod insistent), Ioana Popescu și Alexandra Iordăchescu – toți useriști convinși așa cum reiese de pe paginile lor sociale.

  1. Acel domn a încercat în repetate rânduri să mă provoace (unele dintre aceste încercări fiind vizibile și pe filmare), venind cu telefonul în mână și aruncând fel de fel de acuze la adresa mea. Înainte de acest episod, domnul în cauză a încercat în mod insistent, împreună cu prietenii săi #rezist, să vină la masa la care stăteam alături de mai multe persoane, arătând semne obscene și aducând injurii.
  2. Se poate observa, tot pe filmare, faptul că atitudinea mea a fost una relaxată. Chiar stăteam de vorbă cu o persoană în momentul în care acest individ, care a îmbrăcat ulterior haina de victimă, a venit în dreptul meu iarăși să mă întrebe tot felul de prostii și să mă acuze de tot felul de bazaconii.
  3. Legat de presupusa agresiune: în momentul în care l-am atins pe mână, a început să zbiere că îl agresez! Sunt foarte mulți martori care pot confirma spusele mele, tehnicile de manipulare folosite de experții în propagandă #rezist nu stau în picioare, nu a existat nicio agresiune, ci doar un grup foarte gălăgios care ne invada spațiul privat, mie, soției mele și prietenilor cu care eram.

În încheiere, mulțumesc tuturor românilor care au fost prezenți la Festivalul ”Micul de Aur” și mă bucur că am petrecut timpul împreună și v-am putut asculta nevoile și problemele.”, relatează George Simion.
Întregul video cu useriștii supărați a fost postat de sâmbătă seara aici: https://fb.watch/nq2Pk7AVEo/

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare