Adina Florea, propusă de ministrul Justiției pentru șefia DNA, l-a criticat dur pe procurorul general Augustin Lazăr, la Antena 3.
„Au fost chiar surse avizate, ca să folosesc un termen consacrat cel puţin într-o parte a presei scrise, care m-au avertizat să am mare grijă pentru că există o anume presiune din partea procurorului general.
Mi s-a spus că DNA-ul nu este DIICOT, că vor fi surprize mai mari sau mai mici, dar nu m-am gândit niciun moment că surprizele vor fi de o asemenea anvergură.
Din punctul meu de vedere, domnul procuror general ar trebui să se abţină de la a face orice demers. Domnul procuror general are un interes personal evident. Dumnealui este semnatar al acestui protocol, prin urmare, ar trebui să se abţină să facă orice demers”, a spus Adina Florea.