Administrația Prezidențială se alătură campaniei „Construim o lume portocalie! Oprim violența împotriva femeilor!”

În perioada 25 noiembrie – 10 decembrie se desfășoară campania „Construim o lume portocalie! Oprim violența împotriva femeilor!”, demarată la inițiativa Federației Europene Soroptimist International.

Administrația Prezidențială marchează această inițiativă cu ocazia Zilei Internaționale a eliminării violenței împotriva fetelor și a femeilor. Astfel, în semn de solidaritate, Palatul Cotroceni va fi iluminat miercuri în portocaliu, începând cu ora 18:00.

Administrația Prezidențială se alătură astfel instituțiilor emblematice din întreaga lume care vor fi iluminate în această perioadă în portocaliu, cu scopul de a crește gradul de conștientizare și informare în rândul publicului larg asupra fenomenului de violență împotriva femeilor și a urgenței diminuării acestui flagel.

În România, violența domestică reprezintă o reală și gravă problemă – în anul 2019, conform Inspectoratului General al Poliției Române au fost sesizate aproape 26.000 de cazuri de violență în familie, 77% dintre victime fiind femei. Subliniem, cu această ocazie, importanța raportării și tratării cu seriozitate și responsabilitate a fiecărui caz de violență domestică sesizat. Scurtarea timpilor de răspuns și intervenție ai autorităților publice competente poate însemna diferența dintre viață și moarte. Este responsabilitatea fiecăruia dintre noi să contribuim la stoparea acestui fenomen și la creșterea siguranței femeilor în propriile lor locuințe, dar și în afara acestora.

În România, campania „Construim o lume portocalie! Oprim violența împotriva femeilor!” este organizată de către Uniunea Soroptimist Internațional România (USIR), fiind parte a campaniei mondiale anuale a Organizației Națiunilor Unite „Orange the world to stop violence against women”.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare