Evenimentele din ultimii doi ani dovedesc că preşedintele Klaus Iohannis nu a terminat încă de citit „manualul de utilizare” a funcţiei prezidenţiale, consideră fostul premier Adrian Năstase, preşedinte al Fundaţiei Europene Titulescu.
Într-o analiză făcută pe blog, Năstase se întreabă dacă modelul alegerilor din 4 în 4 ani mai este valabil şi viabil.
„Suntem în Anul Centenarului, iar nevoia de unitate şi solidaritate a societăţii româneşti este profund disturbată de escaladarea violenţei, de la formele simbolice/verbale la cele fizice. Cred că avem nevoie de o evaluare serioasă a ceea ce se întâmplă, pentru regăsirea unei stări de echilibru şi normalitate.
- Dorim o guvernare prin „maidane” sau revoluţii colorate?
Chestiunea esenţială la care trebuie să găsim răspuns este dacă modelul democraţiei reprezentative, bazat pe alegeri periodice din patru în patru ani mai este viabil? Ma intreb acest lucru deoarece, în ultimii ani, guvernele sunt puternic contestate şi se încearcă dărâmarea lor nu prin instrumentele luptei parlamentare, ci prin presiunea străzii. Îmi aduc aminte cum, în 2004, alegerile prezidenţiale au fost masiv influenţate de ameninţarea cu organizarea unui „maidan” la Bucureşti, după modelul celui de la Kiev.
Atunci, omul în geacă portocalie a cucerit puterea şi a creat Sistemul.”, a spus fostul premier.
Năstase aminteşte că, după tragicul incendiu de la Clubul Colectiv, „sub presiunea străzii, guvernul Ponta a fost înlocuit cu „guvernul meu””, iar imediat după alegerile din 2016, a apărut „omul în geacă roşie” care a legitimat protestele de stradă, referindu-se astfel la preşedintele Klaus Iohannis.
„Nu pot să nu observ că Dreapta politică din România utilizează pentru cucerirea puterii instrumentele folosite în trecut de stânga insurecţională sau de cele mai recente ale „revoluţiilor colorate”, sprijinite de peste Atlantic, începând cu „revoluţia trandafirilor” din Georgia.
- Este România în criză economică, socială sau politică?
Care sunt raţiunile unor proteste de stradă? În 2012 au existat masive proteste de stradă, însă atunci România era în criză socială, ca urmare a acumulării consecinţelor tăierilor de salarii şi a celorlalte măsuri de austeritate. (…) În lipsa unor crize sociale ori economice reale cauzele protestelor trebuie căutată în altă parte. Este destul de clar faptul că stilul guvernării din ultimii doi ani a creat o stare de nervozitate sau de frustrare socială, iar unele persoane au dorit să-şi manifeste neîncrederea faţă de coaliţia de guvernământ prin participarea la proteste politice, în principalele oraşe din România şi, uneori, în alte oraşe din Uniunea Europeană.
Tot la fel de adevărat este că Dreapta politică încearcă să compenseze debilitatea forţei lor parlamentare prin stimularea protestelor de stradă, pentru a crea impresia că este mai puternică decât este în realitate. Întotdeauna însă formele de protest ale unei minorităţi hiperactive şi stigmatizarea unei comunităţi, precum cea a votanţilor, simpatizanţilor ori membrilor PSD, determină o „spirală a tăcerii” şi creşterea coeziunii interne. Acest lucru s-a observat prin participarea la mitingul organizat de PSD recent în Piaţa Victoriei”, spune Adrian Năstase.
Referindu-se la protestele din Piaţa Victoriei, el susţine că nu există o miză concretă care sa fie uşor de identificat, mai ales că legislaţia penală nu s-a schimbat peste noapte şi nu a fost dată nicio amnistie sau graţiere.
Instituţiile publice nu şi-au degradat funcţionarea într-un ritm atât de rapid încât să fie nevoie de o intervenţie publică pentru salvarea lor miraculoasă de către populaţie. Dacă nimic din toate acestea nu s-a întâmplat atunci explicaţia mitingului trebuie căutată în faptul că urmează doi ani electorali şi se încearcă, prin orice mijloace, atragerea de voturi. Si eventual schimbarea guvernului pentru a obține, precum Băsescu în 2009, modalitățile instituționale de a „număra” voturile.
Banal, dar trist! Şi-a descoperit, în sfârșit, Preşedintele Republicii fișa postului?
Desfăşurarea evenimentelor politice din ultimii doi ani ne indică faptul că dl. Iohannis încă nu a terminat de citit „manualul de utilizare” a funcţiei prezidenţiale.
Anunţarea (posibil prematură) a candidaturii pentru al doilea mandat prezidenţial îi slăbeşte poziţia de factor de echilibru în stat şi creează impresia că toate acţiunile sale sunt orientate spre recâştigarea alegerilor. Dl. Iohannis, nu a descoperit, de exemplu, instituţia consultărilor cu toate partidele parlamentare şi cu alte instituţii, pentru a căuta să genereze consens în societate.
- De ce, de exemplu, dl. Iohannis nu a invitat partidele parlamentare la consultări pe tema deţinerii preşedinţiei semestriale a Consiliului Uniunii Europene?
- De ce tema „Diasporei” nu a fost dezbătută cu partidele parlamentare, asociaţiile din diaspora şi alţi actori relevanţi, în contextul înrăutăţirii percepţiei faţă de imigranţii din Est în Vestul Europei?”, adaugă fostul premier.
În final, el se întreabă cine are, până la urmă, „monopolul violenţei legitime”?
Acceptarea drept legitime a unor proteste politice aparent spontane a creat confuzie în rândul instituţiilor care trebuie să menţină ordinea publică.
Permisiunea de a fi organizate proteste publice prin încălcarea sistematică a legii a creat un precedent care este mereu invocat.
Atunci când Jandarmeria a reacţionat în faţa provocărilor unor persoane violente, au devenit vizibile consecinţele ambiguităţii în care forţele de ordine se află: prin lege le este cerută o reacţie fermă, dar cutuma politică a fost de acceptare a încălcării legii.
Prinşi la mijloc şi dezorientaţi, unii jandarmi este posibil să fi reacţionat disproporţionat, din instinct de apărare.
Prin comparaţie cu intervenţiile forţelor de ordine în cazul unor proteste din Statele Unite, Franţa, Spania ş.a., acţiunea jandamilor nu mai pare „diproporţionată”, chiar dacă orice violenţă şi suferinţă sunt regretabile. Pe când o lozincă, la proteste,
„Vrem jandarmi ca afară”?
Cu toate că ne aflăm într-o situaţie de „criză fără crize”, am speranţa că România îşi va regăsi echilibrul intern şi nu va intra într-un ciclu al violenţelor, pentru a celebra cu demnitate un secol de la Marea Unire. Preluarea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene ar trebui să fie un alt argument pentru maturitate, responsabilitate şi patriotism”, a conchis preşedintele FET.
