Pandemia este folosită, în anumite situații, drept pretext pentru restricționarea drepturilor omului, afirmă joi fostul premier Adrian Năstase.
„Poate fi pandemia o justificare sau este doar un pretext pentru anumite limitări/restricții ale drepturilor omului? Cel mai adesea o justificare dar, în anumite situații, pretext. Până acum s-au îmbolnăvit, la nivel global, peste 100 de milioane de oameni și au murit, din cauza virusului, peste 2 milioane. Efectul medical, psihologic, social, politic, economic, cultural este imens. Sunt, desigur, și efecte la nivel geopolitic, mai ales după alegerile din SUA„, scris Năstase pe blogul personal.
Potrivit acestuia, pandemia este o justificare legitimă pentru restricții cu impact asupra drepturilor cetățenesti dar ele pot fi și pretexte pentru decizii politice – alegeri (anticipate sau la un anumit moment), formarea unor guverne, amputări ale unor bugete, etc.
„Nu insist, le cunoasteți. Calitatea unei guvernari ține de capacitatea de a menține încrederea populației că restricțiile decise se justifică pentru interesul general. Această încredere se pierde atunci când primordială devine deschiderea spațiilor cu păcănele sau atunci când 6 devine mai mic decat 3 (în cazul Bucureștiului). Încă odată observăm caracterul „cezarist” al statului român, unde observăm zilnic faptul că membrii guvernului se duc, ca niște servitori, la Cotroceni. Guvernul a devenit o simplă componentă a administrației prezidențiale. Iar Constituția, sub pretextul pandemiei este, practic, ignorată.„, spune Năstase.
Fostul premier consideră că Romania a devenit astfel pradă a crizei sanitare dar și a unei mafii corupte si incompetente, incapabile să pregăteasca viitorul țării.