Adrian Năstase: Unii dintre liderii PSD vor încerca să se agaţe de putere, poate vor mai ciupi câteva luni de benficii, alături de Ponta, Tăriceanu, Băsescu; Mulţi oportunişti sau şobolani vor sări din barcă

Unii dintre liderii PSD vor încerca să se agaţe de putere, poate vor mai ciupi câteva luni de benficii, alături de Ponta, Tăriceanu, Băsescu, ceea ce ar fi o greşeală, pentru că partidul are nevoie de o strategie pe termen lung, a afirmat vineri fostul premier Adrian Năstase, preşedinte al Fundaţiei Europene Titulescu.

  • În opinia sa, prin votul la motiune s-a încheiat o perioadă de decizii eronate ce au dus la pierderea guvernării.

“În urmă cu mai multe luni, scriam că există trei obiective pe care le poate urmari Viorica Dancila – câştigarea alegerilor prezidenţiale (obiectiv ce pare redus la intrarea în turul doi), păstrarea guvernării până la alegerile parlamentare (obiectiv pierdut) şi reconsolidarea partidului, ca obiectiv pe termen lung.O analiză a greşelilor comise va fi făcută, fără îndoiala. Aş menţiona, între altele, configurarea, de catre Dragnea, a listelor PSD pentru parlamentare, liste bazate pe agende de telefon şi pe interese clientelare – ceea ce a permis trădări şi tranzacţionism, lipsa de voinţă şi de coerenţă în parlament. Au lipsit de pe aceste liste personalităţi marcante, în special în domeniul juridic. „Masa de manevră” gândită de Dragnea s-a împrăşiat în funcţie de bătaia vântului. Nu vreau să învârt cuţitul în rană, dar acest al doilea semnal de alarma trebuie luat în calcul foarte serios. Scriam că Viorica Dancila riscă să devină un ţap ispăşitor al deciziei de a candida. Soluţia corectă politic, la acel moment, era candidatura lui Tăriceanu şi formarea unei majorităţi parlamentare consolidate până la alegerile parlamentare”, a scris Năstase pe blog.

În opinia fostului preşedinte al PSD. “baronii partidului, la fel ca si în cazul candidaturii lui Victor Ponta, au facut presiuni” asupra Voricăi Dăncilă să candideze, considerând că cel mai mare partid social-democrat din Europa nu-şi poate permite să nu aibă propriul candidat la prezidenţiale.

“Acum, probabil, unii dintre ei o vor ataca pe Dăncila, considerand ca ei nu erau de acord si cu pierderea guvernării. De aceea, probabil, se vor da astăzi două hotărâri de guvern pe o rectificare rapidă de buget. Unii dintre liderii partidului vor încerca să se agaţe de putere, poate vor mai ciupi câteva luni de benficii, alături de Ponta, Tăriceanu, Băsescu. Ar fi o mare greşeală. Partidul are nevoie de o strategie pe termen mai lung. O nouă politică de cadre, idei coerente de politici publice, o asumare clară a opţiunii de stânga, departamente funcţionale, o structură dinamică de tineret (trădarea preşedintelui acestei structuri ar trebui să dea de gândit). O altă bătălie este în curs. Viorica Dăncila şi-a asumat-o şi trebuie să o ducă la capăt, încercând un rezultat cât mai bun. „Avantajul” votului de ieri este că partidul va trece printr-o „năpârlire” necesară. Mulţi oportunişti sau şobolani vor sări din barcă. Chiar si unii din apropierea fostului premier. În astfel de momente, trebuie să ne amintim ce spunea Pierre de Coubertin: „Ai învins, continuă, ai pierdut, continuă”., a concluzionat Adrian Năstase.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare