Adrian Severin: După 21 decembrie, Iohannis va fi în imposibilitate de a îndeplini funcția prezidențială din cauza expirării mandatului său (o imposibilitate juridică absolută) și prin urmare, aceasta va fi exercitată de Președintele Senatului, până în momentul în care noul președinte ales va depune jurământul

„Nimic nu compromite mai mult proiectul european decât confuzia între a fi pro-european și a fi pro-colonialism. Nu putem fi europeni decât ca români!”, scrie, pe Facebook, fostul ministru Adrian Severin.

De asemenea, el prezintă: „1. Lovitura de stat din 6 decembrie 2024, operată prin anularea alegerilor prezidențiale și prelungirea mandatului lui KWI, de către Curtea Constituțională, cu violarea prevederilor constituționale care reglementează activitatea acesteia. Autorii loviturii de stat pretind că salvează democrația prin anularea proceselor democratice și siguranța națională generând criză politică și scepticism instituțional.

2. Obligația și dreptul guvernului în funcție de a organiza de îndată noi alegeri prezidențiale, fără a mai aștepta formarea unui nou guvern.

3. Imposibiltatea prelungirii mandatului actualului Președinte dincolo de data limită a acestuia (21 decembrie 2024), România neaflându-se (încă) nici în stare de război nici sub acțiunea unei calamități (cu excepția războiului dintre puterea ocultă a oligarhiei subterane anaționale și ordinea constituțională română, și a calamității reprezentate de KWI însuși); după 21 decembrie 2024, KWI va fi în imposibilitate permanentă de a îndeplini funcția prezidențială din cauza expirării mandatului său (o imposibilitate juridică absolută) și prin urmare, aceasta va fi exercitată de Președintele Senatului, până în momentul în care noul președinte ales va depune jurământul. (Astfel se rezolvă aparenta contradicție între textele constituționale, dintre care KWI a ales să îl invoce pe cel care nu se aplică situației sale.)

4. Dezertarea Consiliului Național al Audiovizualului de la funcția de garant al echilibrului, echității și obiectivității în acțiunea de informare a publicului prin media electronică, acesta transformându-se în instrument al propagandei unor cercuri de putere și de interese, folosit pentru crearea cadrului în care concurenții politici indezirabili sunt demonizați în voie, purtătorii informațiilor corecte sunt sancționați sau împiedicați să se exprime, populația este supusă terorii de stat și violarea ordinii constituționale (lovitura de stat) este legitimată.

5. Lovitura de stat “consensuală” (sic!) din Siria, îndreptată împotriva regimului autoritar al Președintelui Bashar al Assad, de către mai multe organizații ale opoziției siriene împreună cu forțe desprinse din al-Qaida și Statul Islamic (ISIS), calificate de SUA ca entități teroriste, cu aparenta cooperare a armatei guvernamentale; evenimentul are loc cronologic după desfășurarea unor negocieri tripartite între Turcia, Rusia și Iran, cu rezultate nefăcute publice, și după presupusa înghețare a negocierilor dintre guvernul sirian și opoziție (desfășurate în Qatar), el apărând nu ca un episod pe traseul unei crize siriene cronicizate, ci ca punct final al unui joc geopolitic regional, pus spre a permite începerea unui joc nou impus și facilitat de noua ordine globală post americană / multipolară emergentă. De notat, pentru a facilita înțelegerea situației, că:

i. forțele care au preluat puterea la Damasc au anunțat că sunt gata să coopereze cu Rusia și că vor respecta acordurile de concesiune privind bazele militare ruse din Siria;

ii. Iranul încearcă să dovedească prin auto reținere lipsa ambițiilor de dominație la nivel regional și confirmă faptul că politica sa externă (logica sa geopolitică) nu este ghidată de considerente religioase;

iii. Turcia este preocupată de ceea ce consideră a fi amenințarea autodeterminării kurde, în condițiile în care forțele kurde din Siria și Irak sunt sprijinite de SUA, potrivit principiului “divide și stăpânește”;

iv. SUA a declarat că dacă la Damasc se va instala un regim islamist este hotărâtă să intervină prin toate mijloacele la dispoziție pentru a-i pune capăt (după “primăvara arabă” ar urma o “iarnă siriană”);

v. Israelul a lansat o “operațiune militară specială” în Siria, denunțând vechiul tratat privind spațiul de demarcație dintre cele două state, ocupând poziții abandonate de armata siriană de pe teritoriul Siriei (teoretic suverane) și bombardând Damascul, în contradicție cu declarațiile oficiale de satisfacție legate de schimbarea de regim din Siria și de disponibilitate în a stabili relații cordiale cu noul regim (rezultă că Israelul nu a fost parte la înțelegerea privind scoaterea lui Bashar al Assad din joc și nu este mulțumit de rezultatul ei).

6. Posibilitatea ca extragerea din viesparul sirian a lui Bashar al Assad, devenit factorul de blocaj psiho politic în relansarea geopoliticii medio-orientale, să fie preludiul și modelul unei mișcări similare avându-l ca obiect pe președintele Volodymir Zelenski, precum și primul pas dintr-un qui pro quo ruso-american, în care tăierea nodului sirian să fie dată la schimb cu tăierea celui ucrainean”.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare