Gesturi de autoritate și derapaje democratice similare care au loc în Turcia și în România, sunt criticate de UE în cazul celei dintâi și lăudate în cazul celei din urmă – o confuzie ideologică și o criză morală care circumscriu haosul politic și geopolitic în care se zbate Occidentul euro-atlantic și UE, din care și România face parte, scrie Adrian Severin care prezintă, pe Facebook, dialogul săptămânal de la postul „BZI”.
„1. Originile, obiectivele și natura războiului provocat de oligarhia ocultă americană și extensiile sale europene, în Ucraina:
i. criza economică, morală, politică și geopolitică a Consensului de la Washington (neoliberalismul și neoconservatorismul “păcii americane”);
ii. încercarea de a impune o nouă ordine globală americană (euro-atlantică) printr-o revoluție a globalismului neo-marxist;
iii. dorința de a relansa complexul militar-industrial american ca locomotivă pentru reluarea creșterii economice la nivel național american;
iv. încercarea ca sub amenințarea unui inamic extern și a războiului cu acesta, cetățeanul american să fie convins a plăti mai mulți bani pentru bugetul public și a accepta limitarea libertăților civile;
v. nevoia de a rezolva rivalitatea strategică dintre SUA și UE, devenită urgentă ca urmare a politicii franco-germane de eliberare de sub ocupația americană a Europei, prin falimentarea economică a UE și transformarea ei din putere economică globală de prim rang în actor militar de mâna a doua, precum și prin ieșirea ei din parteneriatul politico-economic cu Rusia și aducerea ei în dependență energetică față de SUA (complementar cu dependența în materia securității militare);
vi. intenția de a sufoca Rusia prin sancțiuni economice cumulate cu cheltuielile militare aferente de un război clasic cu Ucraina, conceput nu pentru a fi câștigat, ci pentru a dura la nesfârșit; vii. dorința de a face din Ucraina, dacă nu un stat membru al NATO (calitate pentru care nu îndeplinește condițiile), măcar un avanpost durabil al rusofobiei, care să facă imposibilă pe termen lung reintegrarea națiunii ucrainene în sfera de influență rusă.
2. Impedimentele în calea păcii în Ucraina, la care vrea să ajungă administrația Trump:
i. incapacitatea SUA, obsedată de a nu oferi lumii imaginea de slăbiciune, să recunoască faptul că a pierdut războiul și să pornească negocierile de pace de pe poziția învinsului, adică de pe baze reale;
ii. imposibilitatea președintelui Zelenski de a susține procesul de pace și a accepta condiții de pace mai rele decât cele refuzate anterior, după ce a devenit, în războiul-spectacol, statutul de simbol al victoriei împotriva Rusiei;
iii. refuzul cercurilor naționalismului extremist de la Kiev, care țin ostatec statul ucrainean, de a accepta alinierea la politica pacifică a Casei Albe;
iv. gherila Europei franco-germane îndreptată împotriva procesului de pace, în condițiile în care, pe de o parte, protagoniștii UE se confruntă cu riscul ca pacea să se realizeze printr-o înțelegere negociată fără ei, dar pe contul lor, după ce au acceptat să lupte alături de SUA tocmai pentru a-și asigura un loc la masa negocierilor de pace, iar pe de altă parte, europenii au nevoie de continuarea războiului pentru a-și exporta astfel propriile crize interne, inclusiv prin remilitarizarea economiei și politicii lor.
3. Condițiile unei păci ucrainene fezabile, juste și durabile:
i. retragerea președintelui Zelenski și neutralizarea forțelor naționaliste de extremă dreaptă de la Kiev, urmate de formarea unui nou guvern de largă deschidere națională;
ii. sincronizarea păcii între SUA și Rusia cu pacea între SUA și UE;
iii. recunoașterea dreptului natural al învingătorului (Rusia) de a lua premiul victoriei (teritoriul ocupat prin luptă);
iv. așezarea câștigurilor obținute manu militari pe temelii juridice și morale corecte, aplicabile în mod uniform și unitar tuturor comunităților etno-culturale care trăiesc în granițele fostei Republici Sovietice Socialiste Ucrainene, pe teritoriile lor istorice și care nu sunt fondatoare ale națiunii civice ucrainene – dreptul la autodeterminare internă sau internațională, cu desovietizarea entității geopolitice ucrainene;
v. tratarea învinsului (Ucraina) cu empatie și înțelepciune (sens în care învingătorii ar putea renunța voluntar la o parte a roadelor victoriei lor, eventual cu compensații obținute în cadrul unor înțelegeri conexe cu SUA și UE), astfel încât să se asigure viabilitatea unui stat ucrainean național, civic, democratic, independent, suveran, prosper, unitar sau federal, după caz, neutru dar beneficiar al unor garanții internaționale de securitate eficiente și apt a oferi garanții de securitate pe măsură vecinilor săi.
4. Implicarea militară a SUA în Yemen, pentru a pune capăt conflictului cu aparență religioasă care opune comunitatea zaydită Houthi, susținută de Iranul șiit, expansionismului salafist susținut până acum de Arabia Saudită și alte state islamice sunnite, dar care ascunde o agendă geopolitică a puterilor din afara regiunii Orientului Mijlociu, bazată pe principiul dezbină și stăpânește; după normalizarea relațiilor dintre Iran și Arabia Saudită, prin medierea Chinei și în condițiile integrării ambelor în BRICS (adică în curentul noii ordini mondiale postamericane), SUA (împreună cu Israelul) a rămas aproape singură să curețe terenul devastat de ani lungi de război, proces în care, probabil, se dorește și ștergerea urmelor unor “operațiuni speciale sub acoperire”, care frizează infracționalitatea internațională.
5. Instabilitatea politică din Turcia care îmbracă forma loviturilor de stat amorsate de puteri străine cu scopul schimbărilor de regim, în condițiile în care neo-otomanismul Președintelui Erdogan, tradus în afirmarea autonomiei strategice față aliații occidentali și în asumarea poziției de lider regional în Orientul Mijlociu și, mai general, în lumea arabo-musulmană, toate cu un anumit grad de impredictibilitate și cu efecte de recul autoritariste pe planul politicii interne, deranjează pe mulți actori regionali și globali; în ciuda criticilor ce pot fi aduse Președintelui Erdogan, stabilitatea actualului regim politic din Turcia, precum și cooperarea rațională și pozitivă a UE cu acesta, sunt esențiale pentru stabilitatea și securitatea europeană și globală.
6. Aspectul șocant al faptului că gesturi de autoritate și derapaje democratice similare care au loc în Turcia și în România, sunt criticate de UE în cazul celei dintâi și lăudate în cazul celei din urmă – o confuzie ideologică și o criză morală care circumscriu haosul politic și geopolitic în care se zbate Occidentul euro-atlantic și UE, din care și România face parte.
În acest peisaj întunecat, există, cu siguranță o luminiță a speranței, dar nu există tunelul care să ducă la ea; vedem luminița de la capătul tunelului, dar nu vedem tunelul”, spune Severin.
