Adrian Severin spune că în complicitate cu partidele, preşedintele Nicuşor Dan refuză, efectiv, să numească un premier şi că observăm adoptarea repetată de către guvernul demis de acte care exced puterile sale legale privind gestiunea exclusivă a problemelor curente.
„Dubla neconstituționalitate în care se află România, ca o nouă etapă a loviturii de stat, constând:
i. pe de o parte, în menținerea la putere a unui guvern demis de parlament, prin refuzul președintelui republicii, în complicitate cu principalele partide politice (PSD și AUR), de a desemna un candidat pentru funcția de prim ministru;
ii. pe de altă parte, în adoptarea repetată de către guvernul demis de acte care exced puterile sale legale privind gestiunea exclusivă a problemelor curente.
2. Lipsa unei politici externe proprii a statului român ca semn al pierderii suveranității, atât sub presiune externă, cât și prin abandon (a se citi trădare) intern.
3. Victoria extremei drepte în Germania ca simptom și efect al crizei generale în care se află:
i. partidele de centru din toată Europa, incapabile a prezenta ideologii alternative care să inspire, să convingă și să mobilizeze masele de cetățeni;
ii. statul național european, incapabil să proiecteze ordinea națională, să mențină coeziunea națională și să garanteze protecția cetățenilor împotriva amenințărilor și abuzurilor de orice fel;
iii. sistemul democratic european de organizare a societății (ca și cel american, de altfel), incapabil să mențină controlul reciproc și echilibrul puterilor, ca mijloc pentru evitarea abuzului de putere, să antreneze poporul în procesul de conducere a statului, să asigure transparența în luarea deciziilor și răspunderea pentru deciziile luate, precum și să permită depistarea, recunoașterea și corectarea fără violență a greșelilor de decizie.
Aceasta în condițiile în care pe alte continente și în alte spații geoculturale, acolo unde modelul democrației europene nu a fost adoptat, se dezvoltă forme meritocrate (postautoritare) de conducere care produc și justiție socială și dezvoltare economică, oferind cetățenilor pace, bunăstare, siguranță și demnitate, sau, cel puțin, convingerea că prin efort comun acestea sunt ținte realiste posibil de atins.
4. Negocierile americano-ruse privind stingerea crizei ucrainene (provocate de administrațiile Obama și Biden) și terminarea (nu doar suspendarea) războiului din Ucraina (de care sunt interesate deopotrivă SUA, ale cărei priorități geopolitice sunt în altă parte, și Rusia, presată de nevoia economisirii resurselor sale pentru a putea participa eficient și competitiv la edificarea noii ordini pluricentrice globale), în condițiile sabotării păcii de către principalele puteri europene.
O pace ai cărei cei mai buni termeni posibili sunt absolut clari și anume:
i. oprirea Rusiei pe un aliniament cât mai departe de gurile Dunării;
ii. menținerea unei zone tampon de securitate, sub supravegherea ONU, pe teritoriul revendicat de Rusia, dar neocupat încă de ea, precum și în vecinătatea zonelor ocupate;
iii. salvgardarea celui mai mare teritoriu pe care statul ucrainean național (adică așezat pe principiul naționalității) să poată exista ca stat viabil (adică apt de autoguvernare) independent și suveran;
iv. asumarea constituțională a neutralității Ucrainei, cu garanții de securitate primite din partea Consiliului de Securitate ONU, precum și din partea vecinilor ei, echivalente cu garanțiile de securitate oferite de Ucraina acestora;
v. asumarea unui plan concret privind ajutorul economic internațional pentru reabilitarea postbelică a Ucrainei”.
