Adrian Severin: În ultimii 34 de ani, cel mai des care a încălcat Constituţia a fost chiar preşedintele ţării, indiferent cum s-a numit

Într-o ediție transmisă live de Gândul, Adrian Severin, fostul ministru de Externe a criticat promisiunile candidaților la alegerile prezidențiale, susținând că acestea depășesc atribuțiile constituționale ale președintelui. Severin a adus în discuție problemele de interpretare și aplicare a Constituției României, subliniind că președintele nu poate interveni în orice domeniu.

Adrian Severin a comentat asupra promisiunilor făcute de candidații la președinție, afirmând că acestea se situează în afara fișei postului președinților. El a avertizat că lipsa unei respectări stricte a Constituției poate duce la o funcționare defectuoasă a statului.

„O constituție este un sistem. Nu luăm de acolo un articol pe care îl respectăm, două le mai modificăm noi și pe al treilea îl ignorăm complet. Este la fel ca la bucătărie. Dacă am o rețetă și o respect, îmi iese mâncarea pe care o doresc; nu o respect, îmi iese mâncare proastă,” a explicat fostul ministru.

Severin a subliniat că rolul președintelui, stabilit prin articolul 80 din Constituție, este acela de mediator, și nu de executiv. El a arătat că politica externă este gestionată de Guvern și Parlament, iar președintele doar semnează tratatele negociate de Guvern.

„Politica externă este de domeniul executivului și într-o anumită măsură, executivul lucrează sub controlul legislativului. Există un alt articol care spune că politica internă și externă se realizează de Guvern, deci nu de președinte, potrivit programului său aprobat de Parlament” a spus Severin.

Adrian Severin a adus în discuție momentul în care modelul constituțional francez a fost considerat un reper pentru Constituția României, dar subliniază că aceasta a fost o greșeală. Severin a explicat că, deși Franța este un model în anumite aspecte, România a ales să se inspire din alte sisteme mai potrivite structurii sale de guvernare.

„Domnul președinte Iliescu a dorit să aibă această atribuție, gândindu-se că noi ne-am inspirat din sistemul constituțional francez. Consilierii francezi ne-au atras atenția că acea constituție franceză creează și probleme Franței,” a adăugat Severin.

Severin consideră că o parte din problemele actuale ar putea fi rezolvate dacă funcțiile Guvernului și președinției ar fi clar delimitate, așa cum sunt în alte state europene. El a explicat că sistemul politic românesc ar trebui să se axeze mai mult pe modele precum cel spaniol sau portughez.

„În Franța funcționează sistemul, dar doar dacă președintele și guvernul fac parte din același partid. Noi nu ne-am uitat după modelul spaniol, după modelul portughez, austriac,” a spus fostul ministru.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare